More


    Americanii ştiu tot despre Sătmar

    - Advertisement -

    CIA

    CIA ştie tot despre Satu Mare. Concluzia se poate trage cu uşurinţă după ce serviciul american de informaţii a desecretizat unele documente clasificate din urmă cu cel puţin 50 de ani. Un atfel de document arată că CIA avea o hartă cu municipiul Satu Mare din anii 1950, ştia unde sunt sediile instituţiilor, ale Securităţii. Alte documente arată că americanii ştiau unde sunt marile fabrici, câţi muncitori au dar şi cât produce fiecare. Inclusiv câte tone de zahăr sau de litri de alcool se fac pe zi.

    Un document din 26 septembrie 1960, desecretizat, cuprinde o hartă a municipiului Satu Mare. Pe lângă scurte descrieri ale instituţiilor, harta cuprinde principalele obiective, precum: Prefectura, Penitenciarul, Securitatea, Sediul Partidului, Consiliul Raional, Secţia Financiară, sediile unităţilor bancare.

    De asemenea, agenţii ştiau posturile de telefonie şi telegraf, ştiau cum se fac legăturile între Bucureşti, Cluj, Baia Mare şi Satu Mare, SANEPID-ul, spitalele (inclusiv câte paturi au), Teatrul (inclusiv de câte ori se jucau piese ale secţiei maghiare), librării, cinemaurile (inclusiv numărul de locuri şi programul), şcolile, dar şi obiectivele militare (Comisariatul Militar, forţele de frontieră şi Securitatea).

    CIA avea listă şi cu marile fabrici din Satu Mare, unde sunt amplasate, ce produc şi câţi angajaţi sunt: 1 Septembrie (fosta Princz) – 1200 – 1400 angajaţi pe schimb, Unio – 1400 de angajaţi, Textila Ardeleana – 400 muncitori, Solidaritatea – 200 muncitori.

    Informarea mai cuprinde principalele legături pe calea ferată, programul acestora, traseele autobuzelor, dar şi o listă cu numele personalităţilor din Satu Mare. Dacă CIA obţinea astfel de informaţii în condiţiile anilor 1950-1960, este cât se poate de clar că în condiţiile tehnologiei de astăzi CIA ştie tot ce se întâmplă în Satu Mare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img