More


    Furt de lemne

    - Advertisement -

    În data de 24.01.2017, în jurul orei 10.00, Poliția Orașului Tășnad a fost sesizată, de către administratorul unei societăți comerciale specializată în exploatarea lemnului, cu privire la un furt de lemne din parchetul de exploatare pe care îl deține în pădurea localității Rațiu.La faţa locului s-a deplasat o echipă formată dintr-un polițist de investigaţii criminale şi un criminalist, ambii din cadrul Poliţiei Oraşului Tăşnad, care au constatat faptul că în perioada 20 – 23.01.2017, autori necunoscuţi au sustras doi bușteni specia gorun, care se aflau depozitați în zona indicată de administrator. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 1.800 lei, reprezentând cantitatea de 3 metri cubi lemn specia gorun.

    În baza probatoriului administrat, polițiștii au reușit identificarea unui bărbat de 30 ani din localitatea Orbău, care în data de 21.01.2017, s-ar fi deplasat cu tractorul personal, cu care tracta o mașină de împrăștiat îngrășăminte și a sustras cei doi bușteni, după ce în prealabil i-a tăiat cu motoferăstrăul. Prejudiciul nu a fost încă recuperat. În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de furt.

    În data de 23.01.2017, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției Rurale Gherța Mică au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag arbori din pădurea aferentă localității Călinești Oaș.La fața locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din polițiști și jandarmi, care au identificat trei tineri de 14, 16 și 17 ani din Coca, care transportau 8 arbori de esență fag, sustrași din pădurea localității Călinești Oaș. Prejudiciul cauzat a fost estimat ca fiind de aproximativ 250 lei. Materialul lemnos de aproximativ 1,5 metri steri, a fost predat lucrătorilor silvici. În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de furt.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img