More


    Provocările din Postul Paştelui

    =

    Lung şi anevoios este drumul spre desăvârşirea sufletului omenesc încarcerat în ispititoarele griji omeneşti. Atenţia noastră este îndreptată în cea mai mare parte a existenţei noastre spre atracţiile acestei lumi efemere. Prea puţin ne preocupăm de bogăţia noastră spirituală, de acumularea de fapte bune atât de necesare pentru mântuirea sufletului. Ne complacem în cele mai atractive ispite pământene, fără să ne gândim că într-o bună zi vom părăsi această lume, iar „marile noastre realizări” materiale vor rămâne, cum se spune, pradă hoţilor, putreziciunii şi deşertăciunii. Trebuie să muncim, să fim harnici, să construim, dar iubirea noastră sufletească să fie dăruită în permanenţă lui Dumnezeu şi nu averii pământeşti. În timpul vieţii avem mereu impresia că nu vom muri niciodată şi ne bucurăm din preaplinul veniturilor noastre, fără să ne gândim la semenii noştri: „ goi, flămânzi, însetaţi, întemniţaţi sau bolnavi”. Suntem de multe ori egoişti şi facem orice să alinăm poftele acestui trup de lut, în care scânteia divină sălăşluieşte preţ de câţiva ani.

    Este cât se poate de adevărat faptul că ne trebuie timp şi experienţă de viaţă până să înţelegem ce înseamnă postul, pe care-l regăsim înaintea marilor sărbători creştine, dar şi în cursul fiecărei săptămâni de peste an. Preoţii ne spun în predicile lor, de multe ori, că postul a fost instituit pentru prima dată de bunul Dumnezeu, în momentul în care i-a poruncit lui Adam să nu mănânce din „pomul vieţii” existent în mijlocul Grădinii Raiului. Ispita Răului a fost însă mai puternică, iar Adam s-a lăsat influenţat de Eva. Cunoaştem cu toţii această „poveste” şi ştim foarte bine ceea ce a urmat după aceea, când protopărinţii noştri au fost izgoniţi din Rai. Se spune că mare durere şi multe lacrimi au curs din ochii lui Adam şi Eva, care au stat la porţile Raiului în speranţa că vor fi iertaţi de bunul Dumnezeu. Din păcate, ei singuri s-au aşezat în afara legii, şi-au căzut în această dimensiune a existenţei pământene, iar reîntoarcerea ACASĂ nu se poate produce decât prin moarte, prin fapte bune născute din Iubire… Doamne, cât mister şi câtă taină există în această pedeapsă a izgonirii din Rai a Omului…Observăm slăbiciunea lui Adam şi a Evei, când poftele trupului au îngenuncheat măreţia Luminii spiritului omenesc. Aşa suntem noi, oamenii, chiar şi în zilele noastre, niciodată nu suntem mulţumiţi. Suntem ca nişte copii, uşor influenţabili, de forţele nevăzute ale Răului, care încearcă mereu să destabilizeze armonia noastră interioară a credinţei în Dumnezeu. Drama din sufletul omului se petrece în momentul în care conştientizează faptul că a căzut în ispită, iar procesele de conştiinţă atârnă greu de sufletul hărţuit al omului, „ ca nişte pietre de moară ”. Diavolul ne îndeamnă să facem rău şi ni se pare că este bun cu noi, dar nu trebuie să facem ce ne îndeamnă el! Avem această Putere dată de Dumnezeu, de a face bine sau de a face rău ! Trebuie să luptăm împotriva provocărilor cu armele învăţăturilor creştine şi să avem tăria de a spune NU, propriei noastre conştiinţe, în acele clipe de luptă interioară cu noi înşine. Ştim regulile morale, cunoaştem învăţăturile din evangheliile apostolilor şi cu toate acestea ne lăsăm uneori pradă ispitelor, care parcă mai abitir se năpustesc asupra noastră în timpul Postului. „Vrem mereu mai mult şi mai mult”, dar uităm de identitatea noastră spirituală sfântă, în calitate de fii ai lui Dumnezeu. Ne plasăm câteodată, fără să vrem, în sfera ispitelor întunecate ale îngerilor decăzuţi. Important este să revenim pe calea Luminii şi să ne cerem iertare în faţa lui Dumnezeu. Cădem în mrejele mirajului pe care ni-l afişează în faţa conştiinţei noastre forţele Răului.

    Nu pot uita imaginea sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos, care a postit 40 de zile în pustiu. Nu pot uita această învăţătură vie lăsată nouă, din care reiese că Fiul lui Dumnezeu a fost ispitit de Diavol. Nu pot uita percepţia dăruită nouă de Iisus Hristos, prin acest exemplu viu, atât de profund şi eliberator pentru noi, oamenii. Prin acest post din pustiu, Iisus Hristos a dorit, în nemăsurata Lui Iubire pentru noi, să ne arate că forţa Duhului Sfânt, care sălăşuieşte în noi, este infinit mai puternică decât pornirile şi nevoile pământeşti ale trupului asaltat de tot felul de ispite diavoleşti. Aşadar, cred că postul este o luptă nemaipomenită, care se dă între nevoile trupului de lut şi scânteia divină nevăzută din interiorul universului noastru desprins din dumnezeire. Nu degeaba se spune că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să o căutăm înlăuntrul nostru, pentru că o fărâmă din ea ne-a fost dăruită în momentul când am fost creaţi de bunul Dumnezeu. Nu-i bucurie mai mare decât aceea de a ne demonstra nouă înşine, prin post, prin căinţă, milostenie, modestie şi rugăciune că putem să ne coordonăm toate acţiunile umane trupeşti, dacă respectăm legile lui Dumnezeu şi învăţăturile dăruite prin fapte şi pilde nemuritoare de Fiul Său Iisus Hristos. În acest fel, vom percepe la maximum, în permanenţă, Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care trebuie să fie prezentă mereu în sufletele noastre. Să nu o stingem niciodată prin faptele rele menite să ne îndepărteze de Calea cea Dreaptă a Reîntoarcerii acasă în Împărăţia lui Dumnezeu.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img