More


    Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe: Graţierea este o lege absolut necesară; vrem să susţinem forma decisă iniţial de Guvern

    - Advertisement -

    Întrebat care este poziţia ALDE cu privire la legea graţierii, Teodor Meleşcanu a declarat, vineri, că ALDE nu susţine amendamentul care face referire şi la graţierea actelor de corupţie, ci proiectul iniţial al legii, care a fost aprobat iniţial de Guvern.

    „Graţierea este o lege absolut necesară, dat fiind faptul că, la ora actuală, în sistemul penitenciar din România supraaglomerarea este de 200 la sută. Parlamentul dezbate această lege într-o manieră foarte transparentă. Poziţia noastră este de a sprijini proiectul care a fost aprobat în Guvern, care nu se referă la graţierea actelor de corupţie. Noi vrem să susţinem forma decisă iniţial în Guvern”, a declarat ministrulTeodor Meleşcanu, într-o conferinţă de presă la Câmpina, unde şi-a inaugurat cabinetul parlamentar.

    Ministrul de Externe a mai precizat, întrebat fiind când va trece România la moneda euro că acest lucru s-ar putea întâmpla în anul 2022 „dacă România se va dezvolta într-un ritm susţinut”. „Vreau să vă spun că, în ceea ce priveşte criteriile pentru aderare la euro, că acestea sunt în mare măsură îndeplinite de către România. Mă refer la deficit, la deficitul structural, la toate elementele care ţin de participarea la zona euro. Problema pe care o avem este însă problema de a ne alege momentul în care să ne putem, cu adevărat, asocia şi să ne asumăm obligaţii. E o decizie de strategie politică externă însă în mod evident va trebui ca România să ajungă, într-o perioadă de câţiva ani, relativ redusă, să aibă un nivel de viaţă. (…) Un orizont de timp poate să fie, din punctul meu de vedere, între 5 şi 10 ani, de acum încolo dacă România se va dezvolta într-un ritm susţinut”, a mai declarat Meleşcanu.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img