More


    Un puşti de 3 ani l-a impresionat pe ministrul Apărării, Gabriel Leș

    - Advertisement -

    les-pag-9

    Un copil de doar 3 ani și jumătate, Adrian Chira, l-a uimit pe ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș, prin cunoștințele sale despre armată, geografie, istorie dar și prin educația exemplară pe care acesta l-a primit de la părinți.

    Gabriel Leș a stat marţi, 28 martie, câteva minute de vorbă cu Adrian, oficialul guvernamental recunoscând apoi că micuțul i-a lăsat o impresie foarte puternică: „Cunoscându-l pe Adrian, am realizat, cu optimism, că viitorul se construiește încă de astăzi”, a declarat Ministrul Apărării Naționale.

    „Educația ne face ceea ce suntem. Micul soldat Adrian Chira este un copil care m-a uimit prin cunoștințele sale și prin educația exemplară dobândite. Îl cunoașteți. Este cel ce defilează alături de „colegii” săi, militarii Forțelor Operații Speciale, sau intonează imnul nostru naţional. La 3 ani jumătate, a dorit să devină pompier. Însă, la patru ani, a ascultat imnul național și a decis: soldat. Un copil special, pasionat de armată, istorie și geografie, pe care am reușit să îl surprind, oferindu-i câteva elemente simbol ale Armatei române, cu speranța de a îmbogăți colecția de acasă. Cunoscându-l pe Adrian, am realizat, cu optimism, că viitorul se construiește încă de astăzi. Adrian este un exponent al generațiilor de români ce vor veni pentru a duce mai departe moștenirea pe care și noi am primit-o la rândul nostru”, spune ministrul Gabriel Leș. Gabriel Leş l-a întâlnit pe micuţul Adrian şi în studioul Antena 3 unde micuţul a primit cadou macheta unui elicopter de luptă. Cei doi au fost invitaţii lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei.

    les-pag-9-II



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img