More


    Elton John a anulat mai multe concerte în SUA, după ce a contractat o infecție bacteriană

    =

    Elton-John

    Elton John a anulat mai multe concerte în SUA după ce a contractat o “infecție bacteriană neobișnuită”, a declarat luni un purtător de cuvânt al vedetei, citat de DPA.

    În timpul unei recente călătorii cu avionul din Chile, starul de 70 de ani s-a îmbolnăvit brusc, indică declarația, precizând că acesta a fost spitalizat imediat după aterizarea în Marea Britanie.

    Elton John a petrecut două zile la terapie intensivă înaintea “unei șederi prelungite în spital” și a fost externat sâmbătă, se adaugă în declarația amintită.

    Artistul și-a anulat o serie de concerte care urmau să se desfășoare la Caesar’s Palace din Las Vegas, dar și unul programat la Bakersfield, în California, pe 7 mai.

    “Sunt atât de norocos să am cei mai incredibili și mai loiali fani și îmi cer scuze pentru dezamăgirea provocată”, a precizat Elton John în declarație.

    Starul intenționează să se întoarcă la programul său de spectacole live în Anglia la începutul lunii iunie.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img