More


    Tradiţii şi obiceiuri în cea de-a doua zi de Paşte

    =

    obicei-2

    Tradiţiile şi obiceiurile de Înviere sunt cunoscute şi respectate de o mulţime de oameni încă din timpuri străvechi, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre obiceiurile din cea de-a doua zi de Paşte, care nu sunt cunoscute de toată lumea.

    În zilele de Paşte existau interdicţii aspre, încă din moşi strămoşi: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare iar masa de Paşte nu se ridica timp de trei zile. Astăzi, în a doua zi de Paşte, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului, notează crestinortodox.ro.

    În cea de-a doua şi în cea de-a treia zi de Paşte avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întâmplător prin zonă. Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat şi acum, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă târzie şi “emancipata” a acestei datini.

    De ce le stropesc bărbaţii pe femei cu parfum şi ce semnifică porţile împodobite?
    Un obicei de sute de ani este păstrat în Centrul şi Nord Vestul ţării şi spune că, a doua zi de Paşte, se umblă cu stropitul pe la rude, colege sau prietene. Tradiţia a fost adusă de saşi, de unde a fost preluată de maghiari şi apoi de români, existând credinţa că femeile stropite, pe vremuri, cu apă, iar în prezent cu parfum, vor fi ca florile, vor avea noroc şi sănătate.

    Şi la Satu Mare această tradiţie este păstrată cu sfinţenie. Obiceiul udatului/stropitului este vechi, iar reprezentanţii bisericii spun că ar avea rădăcini religioase şi că datează de două mii de ani, de când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii. Unii etnologi sunt însă de părere că este vorba despre o tradiţie precreştină, practicată de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei Ostera, a fertilităţii şi a primăverii.

    obicei-1

    „Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar / Şi-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră”. Astfel îşi încep udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le stropesc cu parfum. Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, care l-a rândul ei a preluat-o de la saşi şi şvabi, dar se practică şi în Banat sau în Bucovina.

    Obiceiul se practică în a doua zi de Paşti. Băieţii tineri şi bărbaţii merg încă de dimineaţă să stropească fetele şi femeile cu apă sau cu parfum, pentru ca ele să rămână frumoase şi proaspete pe tot parcursul anului. În unele zone obiceiul este restrâns doar la tineri. Iniţial băieţii mergeau la casele felelor din sat cu găleţi pline cu apă de izvor (simbol al purificării), ele ajungând să fie înlocuite în prezent cu sticluţe cu apă de parfum. După ce sunt stropite, fetele îi răsplătesc pe băieţi cu ouă roşii, prăjituri, cozonac, vin şi palincă.

    De la maghiari a fost preluat obiceiul împodobirii porţilor fetelor nemăritate. În noaptea dinaintea Paştelui, tinerii din anumite zone ale Transilvaniei împodobesc porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Unii folosesc doar crengi de brad, iar alţii confecţionează coroniţe din crengi de brad şi flori. Fetele, care pândesc noaptea la ferestre, pentru a şti pe cine să răsplătească a doua zi, le oferă tinerilor în ziua de Paşte bucate tradiţionale sau bani.

    De unde vine legenda
    Se spune că într-o zi o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinţa în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Păgâna i-a replicat că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat de Paşte.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img