More


    Liderul PSD Liviu Dragnea nu mai vrea să conducă Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

    - Advertisement -

    Liviu Dragnea, liderul PSD, sustine o declaratie de presa la finalul consultarilor cu Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, din Bucuresti, miercuri, 21 decembrie 2016. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

    Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că nu crede că va mai conduce Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, el arătând că nu a fost niciodată hotărât în această privinţă.

    Întrebat dacă va conduce Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, Dragnea a răspuns: „Nu ştiu, nu cred”. Întrebat de ce s-a răzgândit, liderul PSD a răspuns: „Dar nu am fost niciodată hotărât. Numai din presă aflam că o să conduc eu comisia”.

    Preşedintele PSD a declarat, în 12 aprilie, că intenţionează să prezideze comisia care va ancheta alegerile din 2009, el precizând că vor fi chemate toate persoanele despre care sunt date că ar fi avut vreo implicare în alegerile prezidenţiale din 2009.

    “Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Tăriceanu şi am stabilit să fixăm această comisie de anchetă. În 2009 mergeam la toate emisiunile cu o geantă cu dovezi, cu puncte de vedere, prin care încercam să arăt că au fost fraudate alegerile. Atunci am primit informaţii despre tot felul de grupuri de astea de analiză în care erau mai mulţi oameni implicaţi. Am vorbit cu colegii mei dacă pot să fiu preşedinte al acestei comisii. Vreau să chemăm la audieri toate persoanele despre care avem informaţii că au participat în legătură cu acele alegeri. Absolut toţi. Şi ministrul Baconschi, şi şeful STS, domnul Blaga, mai mulţi cetăţeni din România despre care noi aveam informaţii la vremea aia şi sunt sigur că în zilele următoare vor mai apărea informaţii. Sper să să ajungem la adevăr şi sper, cu această comisie şi cu alte anchete pe care trebuie să le facă comisia de control SRI, să aducem la lumină toate discuţiile despre implicarea unor instituţii în politică, alegeri, justiţie. Cred că săptămâna viitoare putem înfiinţa comisia de anchetă”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3, la acel moment.

    Dragnea a mai arătat că în cursul zilei de marţi va fi votat proiectul de hotărâre privind înfiinţarea acestei Comisii de anchetă a alegerilor din 2009. „Mâine (marţi, n.r.) va fi adoptată. Mâine, după intervenţia preşedintelui (Klaus Iohannis, n.r.) în plenul reunit, va fi un plen reunit în care se va hotărî înfiinţarea comisiei, componenţa, obiectivele şi modificările la Regulamentul comun”, a spus Dragnea.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img