Mama, Tatăl şi nevoile Copilului

99

“Credinţa, Dragostea şi Speranţa, aceste trei puteri de Dumnezeu grăitoare, sunt datori părinţii să le cultive cu grijă în sufletul, în inima, în mintea copiilor lor, dacă vor să vadă înflorind şi rodind în viaţa acestora: bucuria, pacea, liniştea şi fericirea” – Arhiereul Justinian Chira.

Îmi aduc aminte de o călătorie pe care am întreprins-o spre Muntele Athos din Grecia. Eram în maşină şi ascultam ceea ce se vorbea la radio. La un moment dat, intervine o voce care prezintă următoarea întâmplare. “Doi părinţi – un tată şi o mamă – intră grăbiţi într-un magazin cu jucării. Doamnă, intervine tatăl, noi avem un băieţel adorabil, inteligent, deosebit, în vârstă de şase anişori, care aproape tot timpul este trist. Noi suntem foarte ocupaţi şi, ca atare, lipsim mult de acasă, iar el e singur. Am dori să ne oferiţi o jucărie extraordinară de care băieţelul nostru să se îndrăgostească şi care să-l determine să uite că noi, părinţii lui, nu stăm prea mult acasă cu el. Doamna i-a privit mirată, dar şi cu compasiune pe cei doi oameni din faţa sa şi le-a dat un răspuns plin de înţelepciune: Dragii mei, din păcate nu avem părinţi de vânzare!”

Cât adevăr conţin aceste cuvinte! Prezenţa sau absenţa părinţilor din viaţa copiilor condiţionează în chip covârşitor viitorul acestora. Participarea activă a părinţilor în complexul proces al educaţiei copiilor nu poate fi înlocuită de nimeni şi cu nimic. Legătura de sânge creează o unitate indestructibilă, indiscutabilă şi de netăgăduit. Un copil simte nevoia să dialogheze cu părinţii săi, să vadă că i se acordă atenţie în mod real, să constate că părinţii închid telefoanele, tabletele, laptop-urile, internetul, facebook-ul şi că toată grija/atenţia lor este îndreptată spre el, spre COPIL. Un copil are nevoie de afecţiune, de dăruire, de dragoste, de speranţă, de credinţă în Dumnezeu, de încredere în sine însuşi; are nevoie de părinţi care să mănânce cu el, să doarmă cu el, să sufere, să plângă şi să se bucure împreună cu el, să se roage cu el, să meargă la biserică împreună cu el (ca o adevărată familie creştină), care să-l ajute să discearnă binele de rău, care să-i acorde o educaţie aleasă, care să-i ofere posibilitatea să crească şi să trăiască în spiritul corectitudinii, al dreptăţii, al adevărului şi al prieteniei sincere. Un copil are nevoie de modele pozitive pe care să le imite, are nevoie de un climat de pace în familia lui, are nevoie de părinţi care se înţeleg, nu de părinţi care divorţează din cauza unor orgolii, aruncând copilul, fără voia lui, în mrejele periculoase ale anturajelor deviate, în cadrul cărora băutura, drogurile, cluburile, sexul sunt principii de viaţă. Un copil are nevoie de părinţi care să-l protejeze şi să-l ferească de asemenea capcane. În zadar îşi vor acuza părinţii copilul în viitor. E tardiv. Mai bine s-ar întreba: “Ce am făcut noi, ca părinţi, să-l ferim de astfel de încercări? Am fost lumină pentru el? Ne-am certat, ne-am despărţit şi am pus cariera, egoismul şi mândria mai presus decât educaţia propriului copil!”

Un copil are nevoie de părinţi care să înveţe împreună cu el, care să lucreze împreună cu el, care să-l coopteze în diverse activităţi, care să-l facă să se simtă util, care să-i aprecieze părerile, care să-i răspundă la întrebări fără urme de enervare, care să-l mustre atunci când greşeşte, care să-i explice motivul pentru care l-au certat, canalizându-l cu răbdare şi bunătate spre ceea ce este bine şi frumos în raport cu Dumnezeu, cu sine şi cu oamenii din jur. Un copil are nevoie de părinţi care să-i predea lecţiile autentice ale demnităţii şi ale responsabilităţii, care să-l facă să se simtă în siguranţă şi fericit în sânul familiei sale, indiferent de vârsta la care s-ar afla. Printr-un astfel de comportament părinţii nu fac altceva decât să făurească un cadru normal în care copilul să se dezvolte. Respectul copilului faţă de părinţii săi va veni ca o consecinţă firească, ce decurge din modul în care mama şi tatăl se raportează la propriii copii.

Secretul educaţiei sănătoase îl reprezintă EXEMPLUL PERSONAL. Pilda vieţii construieşte său dărâmă. Dragi părinţi, să fim foarte atenţi. Şcoala nu poate suplini efortul nostru. Mi-a rămas întipărită în minte afirmaţia unui tată foarte indignat la auzul veştii că fiul său a făcut “nişte prostioare” la şcoală: “Doamna învăţătoare, eu l-am făcut, dumneavoastră să-l educaţi. Răspundeţi pentru el!” Ce eroare de gândire! Să ne schimbăm mentalitatea până nu e prea târziu. Să nu ne condamnăm copiii la depersonalizare, la izolare, la teribilism, la rătăcire, la dezintegrare morală şi spirituală! Viitorul copiilor depinde numai şi numai de noi, PĂRINṬII lor.

Voi încheia prin cuvintele Arhiepiscopului Justinian Chira, care, de altfel, m-au provocat să scriu rândurile de mai sus: “Părinţilor, vă rog: staţi de vorbă mai mult cu copiii voştri. Priviţi-i mai atent. Ascultaţi suspinul, ce-l suspină uneori copiii şi în somn. Fiţi mai înţelegători faţă de ei. Acordaţi-le mai multă grijă. Căutaţi să înţelegeţi mai adânc viaţa lor. Ocupaţi-vă mai mult de sufletul lor. Priviţi mai des şi mai profund în ochii lor. Uitaţi-vă la faţa lor, care nu e întotdeauna senină. Ochii lor sunt de multe ori înnouraţi, privirea lor e tristă. Chipul lor e tulburat şi ostil parcă celor din jur. Când vedeţi aşa ceva, căutaţi cauza acestor lucruri. Coborâţi mai adânc în viaţa lor, în sufletul lor, în inima lor. Nu vă mulţumiţi şi nici să nu vă închipuiţi că v-aţi făcut datoria dacă le-aţi asigurat hrana şi haina. Gândiţi-vă că fiii voştri nu au numai stomac şi trup. Aduceţi-vă aminte că fiii voştri au şi inimă, şi suflet. Sufletul lor aspiră şi însetează mereu după desăvârşire, după fericire, după nemurire, după Dumnezeu, după o viaţă ce nu se reduce doar la a trăi, ci şi la cum se trăieşte. Întotdeauna, când te întorci de la muncă, TATĂ, gândeşte-te că te aşteaptă acasă copiii tăi. De multe ori ei nu dorm, ci aşteaptă să-l vadă sosind acasă pe tatăl lor. Îngrijeşte-te să nu te întorci între ei întunecat, nervos, sălbatic, păcătos. Gândeşte-te că ochii lor, ochii copiilor tăi te privesc, te doresc curat, luminat, bărbat întreg şi minunat – aşa cum îşi închipuie fiecare COPIL că este tatăl lui. MAMĂ! O, mamă! În fiecare zi gândeşte-te că fiii tăi ar vrea să-ţi spună ceva. În inima sa, copilul de multe ori strigă şi suspină: mamă, mamă, stai de vorbă cu mine! Mamă, ascultă-mă! Mamă, unde eşti? Mamă, nu fugi de mine! Mamă, mă simt singur, mă simt tulburat, mi-e frică, sunt trist, sunt descurajat. Stai de vorbă cu mine, mamă! Şi când am bucurii, şi când am necazuri, am nevoie de tine, mamă! Te rog stai de vorbă cu mine!

Fraţi creştini, vă rog să staţi de vorbă mai mult cu copiii voştri. Ascultaţi-le gândurile. Priviţi-le visele. Înţelegeţi-le frământările şi aspiraţiile. Cuvântul vostru, viaţa voastră să fie o lumină şi o mângâiere pentru inimile lor, pentru sufletele lor, pentru vieţilor lor. Staţi de vorbă cu fiii voştri mai mult. Vorbiţi-le temeinic şi frumos despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, despre scopul suprem al vieţii lor. Copiii sunt comoara cea mai scumpă pentru o familie, pentru societate, pentru voi, părinţilor”.

Preot dr. Cristian Boloş

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...