“Online e mai simplu…”

anaf

Contribuabilii ar putea fi obligați să depună doar prin intemediul internetului principalele declarații fiscale, potrivit unui proiect de ordin inițiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), se arată într-un comunicat al instituției, remis, joi, AGERPRES.

“În vederea simplificării procesului de conformare voluntară a contribuabililor în procesul de îndeplinire a obligațiilor fiscale, o atenție deosebită a fost acordată extinderii metodei de depunere a declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță”, spun reprezentanții instituției.

Astfel, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2520/2010 a fost introdusă obligația depunerii declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pentru contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii, precum și posibilitatea utilizării acestei metode de către celelalte categorii de contribuabili, ca metodă alternativă de depunere a declarațiilor.

Începând cu anul 2011, potrivit prevederilor Codului fiscal, formularul 112 ‘Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate’, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță de către toate persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator sau entități asimilate angajatorului, potrivit legii.

De asemenea, prin dispozițiile art.103 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a creat cadrul legal pentru introducerea obligației depunerii declarațiilor fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central. Declarațiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

“Având în vedere cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin, se propune introducerea obligației depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a principalelor declarații fiscale, de către toate categoriile de contribuabili. Fac excepție de la obligația transmiterii prin mijloace electronice declarațiile de impunere depuse de către persoanele fizice și utilizate în procesul de stabilire a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii”, se mai arată în comunicat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ALERTĂ! Mai avem un CAZ de CORONAVIRUS în județ. Încă un bărbat, depistat POZITIV

Județul Satu Mare se confruntă cu un nou caz de coronavirus. Dacă până acum am avut de a face cu un caz din Iași...

Un nou caz în județ! Bărbat din zona Oașului cu CORONAVIRUS.

Un nou caz de Coronavirus a fost confirmat în județul Satu Mare. Ar fi vorba de un bărbat de peste 70 de ani din...

NU UITA! La noapte ROMÂNIA trece la ora de vară! STĂM ÎN CASĂ CU O ORĂ MAI PUȚIN!

Ora de vară 2020. În această noapte , România trece la ora de vară: Ora 03:00 va deveni ora 04:00 și vom dormi cu...

Mai e puțin și trecem la SCENARIUL 4 în România! Ce măsuri suplimentare ar urma să se ia!

Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în România, în ultimele zile, iar autoritățile încep să se pregătească pentru scenariul 4, atunci când vor...

NORMALIZARE. Numărul celor care TRAZITEAZĂ vămile din județ, în scădere DRASTICĂ

În perioada 27.03.2020, ora 19:15 - 28.03.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 164 persoane. Dintre acestea,...