Cum au evoluat de-a lungul timpului instituţiile spitaliceşti la Satu Mare



Spital 1

Pe teritoriul municipiului Satu-Mare se amintesc primele aşezăminte spitaliceşti în jurul anului 1300, unul pe malul stâng al Someşului sub oblăduirea călugărilor franciscani al minoriţilor, iar al doilea pe ţărmul drept sau în Németi aparţinând călugărilor dominicani. Chiar după desfiinţarea ordinelor călugărilor mai sus pomenite, odată cu reforma din secolul al XVI-lea tămăduirea bolilor rămâne ca o preocupare a bisericii. Au rămas multe documente care atestă donaţii frecvente făcute de magnaţii timpului ordinelor religioase în scopul sprijinirii actelor filantropice pentru bolnavi. Astfel: un document din arhiva familiei Vécsey cu o donaţie făcută aşezământului franciscanilor în 1560, un act de donaţie făcut spitalului de către voievodul Transilvaniei Bethlen Gábor în anul 1622.

Alte documente pomenesc despre epidemia grea de ciumă care s-a abătut asupra oraşului Satu-Mare în anul 1742 şi care a făcut în câteva luni peste 1500 de victime din cauza nerespectării din partea notabililor oraşului a măsurilor antiepidemice hotărâte de comisarul regal Károlyi Sándor. Notăm şi epidemia de scarlatina în aceleaşi secol cu 37.000 de cazuri şi 467 de decese la copii. În aceste secole bolile infecţioase cu extindere în masă ca: holera, tifosul exantematic, dizenteria bacilară, rujeola, tusea convulsivă, difteria, au produs adevărate drame în istoria demografică a oraşului şi judeţului Satu-Mare. Tot din perioda sfârşitului sec. al XVIII-lea se atestă existenţa primelor farmacii, prin notele de plată achitate farmaciilor din fondurile bisericeşti pentru reţetele prescrise bolnavilor lipsiţi de mijloace.

Arhivele şi documentele existente relevă activitatea depusă în aceste aşezăminte de medici şi farmacişti cu o înaltă pregătire medicală, studii universitare desăvârşite în vechi centre din Europa cum au fost: Dr.Moyses, Dr.Gyöngyösi Kondrád-farmacist Speciosus şi Kuzman, precum şi alte categorii de personal sanitar cu mult devotament.

Încă de la începutul secolului al XIX-lea oraşul Satu-Mare se dezvoltă ca un centru medical puternic. Astfel, în anul 1829 primăria oraşului construieşte primul spital orăşenesc (clădirea actualului spital de contagioase de pe strada Corvinilor) cu o capacitate 72 de paturi, iar în anul 1833 episcopul romano-catolic Hám János pune piatra fundamentală la construcţia spitalului mizericordienilor (actuala secţie de psihiatrie din Piaţa Eroilor Revoluţiei) care a funcţionat astfel peste un secol, până în anul 1948 (la naţionalizare) sub îngrijirea acestui ordin bisericesc.

spital 2

Asistenţa medicală până la această dată s-a acordat doar ambulatoriu prin mediciii privaţi şi câţiva medici desemnaţi de asigurări sociale. Raportat la această perioadă în localitate n-a existat nici-un medic de specialitate. În 1908 Spitalul oraşului de pe Corvinilor îşi măreşte capacitatea la 100 de paturi, având şi o secţie de chirurgie generală cu 25 de paturi, dar trebuie menţionat faptul că asistenţa chirurgicală a avut o notă de amatorism, fiind rezolvate doar luxaţii, fracturi necomplicate, de către medicii cu cabinete particulare, fără specialist chirurg. Trebuie să amintim că în perioada primului război mondial, chiar şi o parte din perioada dintre cele două războaie mondiale, primăria oraşului improvizează un spital de contagioşi pe actuala stradă Dara, care de fapt a fost un izolator pentru muribunzii contagioşi. Clădirile vechi şi necorespunzătoare îndreptăţesc primăria oraşului ca imediat după terminarea primului război mondial să preia în anul 1919 o aripă (cea stângă) a clădirii Liceului Comercial din localitate şi să amenajeze un spital (de fapt nucleul primului spital judeţean) care funcţionează astfel până în anul 1952, când ocupă complet clădirea şcolii, amenajându-se Spitalul Unificat cu toate secţiile de bază. În clădirea veche a spitalului orăşenesc s-a organizat secţia de dermato-venerice (în acele timpuri bolile venerice prezentau o patologie de vârf). În aceeaşi periodă, Comunitatea evreilor din Satu-Mare începe construcţia unui spital propriu, modern pe care-l termină numai în anul 1932 şi care a funcţionat astfel ca spital particular până în anul 1949 cînd a fost naţionalizat şi transformat în spital T.B.C. (spital de profil) care funcţionează şi astăzi. În perioada primului război mondial a fost scurt timp şi spital militar. Privind structura spitalului: la parter au fost amenajate secţiile de interne, cardiologie, pediatrie, iar la etaj secţiile de chirurgie, obstetrică-ginecologie, blocul operator şi serviciul de radiologie. Între anii 1914-1918 în clădirea Palatului C.F.R. (actuala Policlinică C.F.R.) pe bulevardul Republicii (actualmente Vasile Lucaciu) a funcţionat temporar un Spital Militar de Rezervă. Această unitate a rezolvat numai cazuri chirurgicale şi de traumatologie de război. Au fost asistaţi şi trataţi peste 10.000 de militari de diferite naţionalităţi (români, maghiari, polonezi, slovaci, germani). Menţionăm faptul că aceasta a funcţionat cu personal medical de specialitate. Cu toată dezvoltarea impetuoasă a oraşului în anii de după primul război mondial, aşezămintele spitaliceşti amintite mai sus funcţionează în condiţii grele din filantropia măruntă a ordinelor religioase sau bugetul sărac al primăriei. Notăm sprijinul de nepreţuit al călugăriţelor de la Ordinul Sfântul Vincenţiu la patul bolnavilor în condiţii deosebit de grele de îngrijire. Acest sacrificiu imens a dus nu odată la cel total, la pierderea vieţii datorită epidemiilor cu extindere în masă. În prima decadă a secolului XX au apărut sanatorii particulare la Bixad şi Beltiug pentru tratamentul unor afecţiuni cronice, respiratorii sau reumatismale.

spital 3

În anul 1960 se construieşte o policlinică nouă, modernă, pe strada Gheorhe Lazăr cu toate serviciile medicale de specialitate. Anul 1973 a fost un moment de răscruce în asistenţa sanitară a judetului Satu-Mare, prin darea în folosinţă a Spitalului judeţean, cu încă o policlinică nouă, staţia de salvare şi centru de recoltare şi conservare a sângelui, centru stomatologic, etc. Capacitatea spitalului a fost de 700 de paturi cu dotări absolut compatibile la vremea respectivă. Numărul de paturi pentru asistenţa spitalicească a crescut astfel la 1300 de paturi, împreună cu cele ale spitalului municipal, arhisuficiente pentru numărul populaţiei.

Din nefericire, cu ocazia organizării activităţii sanitare pe aceste 1300 de paturi nu s-a ţinut cont de un element hotărâtor în asistenţa sanitară modernă, respectiv de centralizarea factorului uman şi tehnic, mai ales la secţiile cu profil de asistenţă de urgenţă, ramuri chirurgicale, etc. Au fost create două spitale: cel judeţean şi municipal cu secţii paralele, cu prejudicii pentru asistenţa de calitate a populaţiei (fărâmiţarea fortelor umane, tehnice existente mai ales în cadrul asistenţei de urgenţă, asigurarea gărzilor, a echipelor de intervenţii, pendularea bolnavilor între cele două unităţi, etc). Menţionăm că aceste greşeli în ultimul timp în bună parte au fost remediate. În jurul anului 2000 s-a realizat o necesitate stringentă pentru spitalul municipal în vederea îmbunătăţirii funcţionalităţii, prin construirea tronsonului de legătură între cele două aripi ale spitalului şi realizarea transportului pe verticală a bolnavilor, personalului şi a materialelor. Serviciile medicale de specialitate s-au înmulţit prin crearea unor servicii noi ca de exemplu: cardiologie, reumatologie, urologie, ortopedie, pediatrie, psihiatrie, oncologie. Menţionăm faptul că pentru asistenţa spitalicească a copilului până în anul 1938 n-a existat nici-un pat de spital.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts