Capul unei rețele de contrabandă la doar 22 de ani. A fost reținută la Petea

Capul unei rețele de contrabandă la doar 22 de ani. A fost reținută la Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și predat autorităţilor competente o tânără din Sighetu Marmației, pe numele căreia era emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.

Azi-noapte, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară Maria L., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Maramureş.

În urma verificărilor efectuate pentru intrarea în România, polițiștii de frontieră au constatat că tânăra figurează ca fiind căutată de autorități.

Pe numele acesteia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, specializat în comiterea de activități ilicite de contrabandă cu produse accizabile din tutun de proveniență ucraineană.

Tânăra a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand