More

    Județul Satu Mare, în Cartea Recordurilor. Care e domeniul

    Preșcolarii, elevii, alături de profesori, părinți dar și de autoritățile de la Protecția Mediului au de gând să facă în așa fel încât județul Satu Mare să fie înscris în Cartea Recordurilor. Astfel, se are în vederea realizarea celui mai lung panou realizat din capace de PET-uri.

    Aceste capace vor fi colectate în cadrul programului de educație ecologică intitulat ”Milioane de capace, milioane de zâmbete” ce a fost lansat astăzi la Complexul Ecologic ”Casa Verde”.

    Directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM), Bekessy Elisabeta, a prezentat pe scurt în ce va consta această campanie. Școlile și grădinițele din Satu Mare vor face echipe și se vor întrece la adunat de capace de PET-uri. Din aceste capace va fi realizat un panou de 5 metri pătrați și care va reprezenta de fapt imaginea dintr- o poveste, anul 2018 fiind anul poveștilor.

    Mai mult decât atât, se va încerca intrarea în Cartea Recordurilor cu realizarea celui mai lung panou realizat vreodată din capace de PET-uri sau prin colectarea a cel puțin 6 milioane de astfel de capace.

    ”Vom încerca să realizăm împreună cel mai lung panou realizat vreodată pe plan mondial. Dacă vor reuși acest lucru, cu sprijinul Consiliului Județean, ne vom înscrie în Cartea Recordurilor. De asemenea, dacă vom reuși să colectăm peste 6 milioane de capace atunci vom intra în acest context în Cartea Recordurilor”, a precizat Bekessy Elisabeta.

    Rămâne de văzut dacă sătmărenii vor reuși să intre în Cartea Recordurilor, dar orice susținerea din partea noastră, a tuturor, ar putea reprezenta un imbold pentru preșcolarii și elevii sătmăreni.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE