More


    Investiții la Satu Mare. Kaufland deschide al doilea magazin, iar NEPI se apucă de treabă

    =

    Dacă în toamnă au fost finalizate două investiții cu capital privat, facem referire la magazinul Lidl, de pe Careiului, și Penny Market, de pe Cloșca, în această primăvară va fi deschis un alt mare hipermarket. Este vorba despre al doilea magazin Kaufland, situat pe bulevardul Henri Coandă. De asemenea, tot în primăvară se vor apuca de lucru și cei de la NEPI.

    Kaufland, deschis în februarie

    Reprezentanții Kaufland spun că cel de-al doilea magazin din municipiul Satu Mare va fi deschis până în luna martie a acestui an. ”În acest an financiar (până în martie 2018) o să mai deschidem magazine în Bucureşti, Buzău şi Satu Mare. În exerciţiul următor vom deschide 10 noi magazine şi vom continua investiţiile în modernizări“, a declarat Valer Hancaş,reprezentant al Kauf­land România.

    Lucrările sunt foarte avansate, iar sensul giratoriu este deja finalizat. Se lucrează intens la finisarea magazinului. Au fost montate și logo-urile iar programul magazinului este și el pregătit să fie afișat.

    Proiectul de la Satu Mare prevede amenajarea unui număr de 176 de locuri de parcare. La acestea se vor mai adăuga ulterior alte 144 de locuri de parcare. Conform planului urbanistic, suprafața clădirii Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați.

    NEPI începe lucrările din martie

    Dacă Kaufland deschide până în martie, NEPI abia atunci vor începe lucrările. Reprezentanții celor de la New Europe Propety Investmanets Rockcastle au obținut autorizația de construire din partea Primăriei Satu Mare iar acum se fac pregătirile necesare pentru începerea construcției efective care va avea loc, cel mai probabil, din martie.

    Pe lângă construcția efectivă a mall-ului regional Satu Mare Shopping City, aici va fi amenajat și un sens giratoriu, dar și o parcare imensă.

    De asemenea, pentru realizarea pasarelei pietonale din apropierea mall-ului, NEPI a pus la dispoziție suma de 100.000 euro pentru realizarea proiectului tehnic, urmând ca de execuția ei să se ocupe autoritățile locale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img