O sătmăreancă se implică în organizarea unuia dintre cele mai importante concursuri naţionale adresate tinerilor dirijori

Mihaela Cesa – Goje este una dintre cele mai valoroase femei dirijor de pe mapamond şi alături de alte nume mari din domeniu va juriza ediția a 17-a a Concursului Internațional Gheorghe Dima – Secțiunea Dirijat Coral. Sătmăreanca s-a aflat la pupitrul unor orchestre celebre pe mari scene ale lumii. A dirijat corul Academiei Regale din Londra şi a colaborat cu orchestra Colorado Symphony din SUA iar momentan este lector la Academia de Muzică Gh. Dima şi dirijor al corului de cameră Jubilate.

Cu o carte de vizită impresionantă, Mihaela este în momentul actual una dintre cele mai valoroase femei dirijor ale lumii dovadă stând numeroasele premii  obţinute la concursurile internaţionale. În urma unor selecții de peste 200 de candidați a fost desemnată câștigătoarea mai multor programe de vârf în lumea dirijorală. Cel mai recent dintre aceste programe este colaborarea cu Dallas Opera începută în decembrie 2016 prin două concerte publice. În cadrul programului a fost invitată să ia parte la conferințe și schimburi de experiență cu personalități marcante din domeniu.  Următoarea activitate va avea loc în luna mai 2018 la Julliard Institute din New York. În  martie 2017,  la doisprezece ani de la absolvirea cursurilor de Masterat din Londra, a avut onoarea de primi din partea Academiei Regale de Muzică titlul de Asociat al instituției pentru rezultate remarcabile în carieră și contribuții în domeniul dirijatului atât coral cât și cel simfonic.Eveniment de anvergură adresat tinerilor dirijori Academia de Muzică Gheorghe Dima dorește să vină în sprijinul tinerelor talente prin organizarea editiei a XVI-a a Concursului Internațional Gheorghe Dima – Secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 11-15 IUNIE 2018. Concursul va fi dedicat tinerilor dirijori din întreaga lume fiind singura competiţie din România adresată dirijorilor de cor. În prezent, în ţară se organizează concursuri de dirijat orchestră, dirijat operă sau pentru corurile de amatori. Există un hiatus între pregătirea de specialitate din instituţiile de învăţământ superior şi ocuparea locurilor de muncă din instituţiile profesioniste, ne referim la instituţii filarmonice sau teatre de operă ca dirijori ai corurilor acestor instituţii.

Concursul se bucură de participarea unui juriu internaţional de renume, printre care şi Mihaela Cesa – Goje: prof. univ. dr. Vasile Jucan, Preşedinte de onoare al Concursului și Rectorul Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Patrick Russill – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Academiei Regale de Muzică, Londra, Roland Börger – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Die Hochschule für Musik und Theater „Felix Mendelssohn Bartholdy“ Leipzig, Adrian Pop – Compozitor, Prof. Dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Cristian Bence-Muk– Compozitor, Director al Departamentului Compoziţie Dirijat al Academiei de Muzică „ Gh. Dima”, Ciprian Para – Conf. Univ. Dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Dirijor permanent al Corului Ave Musica al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Mihaela Cesa-Goje – Lect. dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Asociat al Academiei Regale de Muzică din Londra, Dirijor permanent al Corului de cameră Jubilate. Unicitatea proiectului constă în faptul că oferă tinerilor participanți o experiență complexă, prin axarea evenimentului pe două paliere. Primul – cel competitiv, care testează nivelul și performanța candidaților și al doilea, cel educativ, prin organizarea în cadrul competiției a mai multor cursuri de măiestrie susținute de membrii juriului.  Un alt aspect original al acestui proiect este compunerea unei lucrări în premieră absolută special pentru această competiție, de către compozitorul conf. univ. dr. Cristian Bence-Muk. Totodată, impunerea ca lucrare obligatorie în competiție a unei piese compuse de Gheorghe Dima, patronul Academiei de Muzică și al acestei competiții, împreună cu alte două lucrări compuse de Paul Constantinescu și Adrian Pop, va face cunoscută peste hotare școala de compoziție românească.

“Experiența participării în competiție presupune îndeplinirea unor cerințe într-un interval  limitat de timp, nivel ridicat de presiune, eficiență maximă pentru a transmite mesajul dorit cât mai concis și peste toate acestea, esențial, capacitatea de a transmite caracterul lucrării muzicale, capacitatea de a fi un lider natural care reușește să unifice intențiile unui grup într-un tot unitar prin câteva gesturi și cuvinte. Toate aceste deprinderi extrem de valoroase nu se pot câștiga decât într-un mediu competitiv și sunt esențiale ca pregătire în vederea ocupării unui viitor loc de muncă ca dirijor al unui cor de filarmonică sau operă, sau instituție superioară de învățământ muzical. Considerăm, prin urmare, că organizarea acestei competiții oferă tinerilor participanți  premisele și deschiderea spre o carieră în domeniu, atât în România, cât și în plan internaţional”, ne spune valorosul dirijor. Transmiterea live pe internet a fiecărei etape a competiției și a cursurilor de măiestrie oferă acces unui număr nelimitat de muzicieni și melomani. Câteva detalii tehnice se impun a fi menționate: limita de vârstă este de 33 de ani, limba de desfășurare a competiției și a cursurilor de măiestrie este engleza si, foarte important, termenul limită de înscriere este 16 Martie 2018.  Mai multe amănunte, precum și formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul competiției: www.dimacompetition.ro și pe pagina de Facebook a acesteia: DIMA International Music Competition (https://www.facebook.com/dimainternationalmusiccompetition/).

Nicoale Ghişan

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...

PREMIERĂ. ZILELE ORAȘULUI Satu Mare, ANULATE în acest an. La ce vor fi folosiți BANII

Pentru prima dată după 21 de ani, în 2020 nu vor mai fi organizate Zilele Orașului Satu Mare. Anunțul a fost făcut chiar de...

URMĂRIRE ca în filme lângă Satu Mare. Urmăritul și-a ”PARCAT” mașina într-un STÂLP

Ieri, 29 martie a.c., în jurul orelor 17.00, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se...

FOTOGALERIE. EXPLOZIE lângă Satu Mare. Un bărbat, RĂNIT GRAV

Azi, în jurul orei 13:30, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unei explozii în...