More


    Legile unui alt simţ, în „Țipătul cenuşii”

    =

    Lansare de carte, cu totul altfel! Felician Pop, prin cartea, recent apărută, „Țipătul cenușii”, a oferit sutelor de oameni,  prezenți în sala Muzeului Județean, linia de orizont a existenței scriitorului și, desigur, a noastră, a fiecăruia. Au luat cuvântul, pe rând, viceprimărița, d-na Feher, prof. univ. dr. George Achim, dl. Robert  Laszlo, d-na Nadia Baciu Fărcaș – directoarea Editurii „Pro Transilvania”, din Cluj, dl. Kereskenyi Sandor, preotul Goje, din Ardud, și, desigur, autorul – Felician Pop. S-au spus multe cuvinte laudative, pe drept, mai ales că prof. George Achim i-a fost și coordonatorul tezei de doctorat, la care au lucrat 7 ani și o lună, doctorat obținut prin studiu, muncă și capacitate intelectuală cu totul aparte. Felicitări! În urma lecturii celor 313 pagini, între coperțile căreia încap 110 tablete sau povestioare bazate pe realități trăite de autor, am desprins lucruri pe care le pot împărtăși cu cei care n-au reușit să ajungă la reușitul eveniment. Felician Pop nu este un născocitor de peisaje, de personaje sau detalii de tot felul și autorul nu este niciodată singur, găsindu-și aliați chiar în personajele cărții. Dovadă este faptul că în sală au fost oameni minunați, de toate categoriile: preoți, profesori, pictori, poeți și scriitori, doctori, primari, ofițeri, invitați de onoare, care au știut să savureze cuvintele rostite la adresa autorului  și a cărții. Felician Pop își adjudecă un spirit liric, văzându-se faptul că scrie o poezie bună și răbufnește din el poetul. (Pe versurile lui, George Negrea a interpretat cele mai calde cântece, la care sala a aderat necondiționat.). Melodii îndrăgite au fost cântate, cu mult succes, de artistul iubit de toți, Petrică Mureșan. Oricum, Felician Pop face parte din categoria, rară, care crede cu tărie în literatură, în cartea adevărată. Cea mai recentă și palpabilă dovadă este „Țipătul cenușii” și teza de doctorat, atât de utilă celor din Transilvania, atât de actuală și lăudabilă, mai ales că bibliografia este extrem de săracă pentru o temă legată de români în literatura maghiară. Luciditatea autorului sancționează efemerul, creează angajare în destinul existenței noastre, prin soarta personajelor cărții.  Autorul se poate numi un om discret, dar cu personalitate cu fibre tari, imposibil de răsucit sau rupt! Povestirile lui Felician Pop dau un tonus nou, de seriozitate și mult profesionalism. „Țipătul cenușii” este o carte esențială în biografia autorului și în cea a eroilor. (M-am regăsit și eu în două pagini, sub titlul „Când scriem profesor cu „P” mare!” și-i mulțumesc! M-am întrebat și încerc să-l întreb pe Felician: De ce scrii? Cred că ar răspunde: „Ca să nu se uite!”, ghidându-se după zicala: iertăm dar nu uităm!  Așa este! În carte sunt titluri care stabilizează niște crezuri despre oameni, prezentând personalități care au marcat viețile oamenilor într-o perioadă dată. Face portrete reușite și profunde lui Iosif Uglar, lui Ioan Foriș etc. Vorbește despre Regele Mihai, despre vecinii de „peste gard” – în Ucraina,   despre cei dragi și „plecați”, amintindu-l pe Ion Vădan în „Vara indiană a lui Ion Vădan”. În carte întâlnim tablete care atrag atenția cititorului și-i dau de gândit: „Un bun român: Dumnezeu!”. Mi-a atras atenția „Nu-mi place statul rus, dar îi iubesc pe ruși!”, amintindu-i pe Tolstoi, Gogol, Turgheniev, Dostoievski, Lermontov, Puskin, Esenin, Evtușenko etc. Prin tot ce a scris, Felician Pop face parte din galeria scriitorilor care-și respectă condiția impusă de Caragiale „Cinste și gramatică”, fiind unul care manevrează bine verbul și care se teme ca nu cumva harta limbii române să devină mai mică decât cea a țării ! Scriitorul Felician Pop este un vizual, atât în tehnica scrisului scurt, aici tableta, cât și în raporturile cu lumea de tot felul, cu realitatea exterioară, un fel de simț interior, care îl ajută să sesizeze și să ne transmită nouă trăiri sufletești, emoții și sentimente. Toate sunt legile bunului simț, legi pe care Felician Pop și le-a însușit din fragedă pruncie, din copilăria de la Odoreu, de care-și amintește cu drag! Actul privirii, săvârșit de autor, este rezultatul experienței de viață, de detașare calmă de lucrurile urâte, de atașament față de frumos și sublim găsit în oameni, în întâmplări!  Sub masca, uneori sentențioasă, se ascunde omul Felician, prietenul multor locuitori ai județului, ai țării și ai țărilor cu care a legat prietenii statornice, durabile, spre binele nostru, al sătmărenilor. Îi mulțumim! Spre bucuria mea, Felician rămâne ce a fost, om al cetății, omul a cărui creație literară îi urmărește destinul, făcând corp comun cu el. Oricum, Felician Pop își scrie numele în seria celor mai robuști scriitori importanți din generația aceasta, pe care o reprezintă excelent! Festivitatea de lansare a acestei cărți rămâne în mintea noastră, fiind una dintre cele mai reușite!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img