More


    Prefectul Filip, la discuții cu sindicaliștii

    =

    Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a prezidat, luni, şedinţa lunară a Comisiei de Dialog Social.  În cadrul şedinţei a fost analizată  solicitarea  înaintată Instituției Prefectului Județul Satu Mare de către Dan Burulea – preşedintele  filialei Satu Mare  a CNSLR Frăția,  privind situația încheierii contractelor colective de muncă la nivelul instituțiile publice din județul Satu Mare. O altă problemă sesizată este cea privind plata sporurilor asistenţilor sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare. Instituţia  este verificată în acest moment de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare. Prefectul a solicitat ca, după încheierea misiunii, rezultatele controlului să fie prezentate în cadrul unei şedinţe comune.

    Preşedintele Uniunii Judeţene Sindicale Sanitas Satu Mare, Aurelia Pop, a făcut o prezentare a principalelor nemulţumiri ale salariaţilor din sectorul de sănătate, precum şi a revendicărilor acestora.  Acestea privesc în special acordarea creșterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru întreg  personalul din sănătate și asistență socială, precum şi  renunțarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite.  În următoarele zile, Sanitas Satu Mare va înainta un memoriu către Instituţia Prefectului.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img