Tudor Dreve, regizorul care nu vrea să-ți dea rețete: „Teatrul te face să-ți pui întrebări”
La Cafeneaua Galop, în cadrul emisiunii Satu Mare Cult, tânărul regizor sătmărean a vorbit despre drumul de la Drept la regie, despre anii de pandemie, despre pace și gândire critică și despre publicul din Satu Mare. Ultima perioadă l-a ținut ocupat la Teatrul de Nord, unde a lucrat atât ca regizor, cât și ca actor. Sătmărean la origini, absolvent al Colegiului Național „Doamna Stanca” Tudor a ajuns la teatru pe un drum ocolit.
Oaia neagră a unei familii de medici
„Părinții ar fi vrut să fac medicina. Mama e medic, sora e medic”, povestește el. A ales Dreptul la Cluj, dar după doi ani și-a dat seama că nu se vede făcând asta. „Simți că drumul pe care l-ai ales nu o să ducă nicăieri. Și am zis: acum e momentul să iau o decizie.” S-a reorientat spre regie.
Înclinația spre artă exista de mic. A studiat chitară clasică la Școala Populară de Arte și la un moment dat s-a gândit chiar la Conservator. Îl atrăgeau filmul și muzica, iar regizorul de film preferat rămâne Guy Ritchie.
Începuturile la regie n-au fost ușoare. „Eram tabula rasa, nu știam absolut nimic.” Declicul a venit la Festivalul Național de Teatru de la București, unde, văzând spectacol după spectacol, și-a dat seama cât de mult îl atrage teatrul.
Debut în plină pandemie, nominalizare la UNITER
A terminat facultatea în 2020, „în cel mai prost moment în care se putea termina o facultate de teatru”, adică în plin lockdown. Repetițiile primului său spectacol profesionist, la Teatrul Municipal din Baia Mare, au fost întrerupte de pandemie și reluate după aproximativ jumătate de an. Rezultatul, „Nevrozele sexuale ale părinților noștri”, după textul elvețianului Lukas Bärfuss, a fost nominalizat la Galele UNITER pentru debut. Piesa spune povestea Dorei, o tânără cu dizabilitate intelectuală căreia mama îi întrerupe tratamentul medicamentos, dorind să vadă cine este ea dincolo de letargie. Dora descoperă lumea, este abuzată de un bărbat dubios și crede că asta înseamnă iubire. Tudor a ales textul tocmai pentru că tema educației sexuale revenea în dezbaterea publică. „Mă bucuram că auzeam discuțiile de după spectacol, oamenii își puneau întrebări.”
Despre nominalizare spune că i-a dat un imbold, dar a urmat o pauză de câțiva ani de la regie. „Sunt foarte autocritic. Dacă văd că ceva nu e în regulă, mă bag bine în bârlog, mai citesc și mai fac. Nu pot să mint oamenii.”
Școala adevărată: asistent lângă maeștri
Recunoaște că cea mai importantă școală a început după revenirea la Satu Mare, ca asistent de regie. Prima ocazie a venit tot în pandemie, când Delia Gavlițchi avea nevoie de un asistent pentru un spectacol pentru copii. Au urmat cinci sau șase asistențe alături de Gigi Căciuleanu, de la care a învățat pe rând despre păpuși, dans și principii de lucru. Apoi a lucrat lângă László Bocsárdi la „Omul cel bun din Sîciuan” de Bertolt Brecht. Un tip de teatru pe care nu-l făcuse în facultate. „La un moment dat parcă mi s-a relaxat creierul. Nu că mi s-a deschis o ușă, dar am conștientizat că există o ușă.”
Din asistent a ajuns și în distribuție. La o repetiție a citit rolul Zeului 3, iar regizorul a decis să-l păstreze. Primele repetiții pe scenă l-au costat „trei kile” de emoții, dar odată pornit spectacolul, tracul dispărea. Producția a avut săli pline la Satu Mare și a fost primită foarte bine și în turneul de la Arad.
De la Focus Drama la Sfântu Gheorghe
Parcursul său la Teatrul de Nord include „Omul-vulpe” (2021), gândit ca spectacol-lectură pe texte scrise de dramaturgi împreună cu elevi, care din cauza pandemiei a fost filmat și transmis în școli, apoi „Anatomia unui val perfect”, textul câștigător al concursului Focus Drama și primul spectacol montat de el pe Sala Mare.
În 2024 a venit „Petru și zece fără un sfert”, tot un câștigător Focus Drama, inspirat de povestea reală a unui băiat de 5-6 ani care își pierde o falangă într-un accident la un loc de joacă. Spectacolul a fost selecționat la festivalul pentru debutanți de la Sfântu Gheorghe și, după informațiile lui Tudor, revine în această stagiune.
În facultate a trecut prin tragedia antică (un colaj „Electra” după Eschil, Sofocle și Euripide), prin Cehov („Livada de vișini”) și prin teatrul contemporan, inclusiv un examen după „Oxigen” de Ivan Vîrîpaev, în care actorul a filmat singur un monolog urcând de la poalele Cetățuii până la cruce.
„Tăurașul Ferdinand”, o lecție despre pace
În prezent, Tudor lucrează la un spectacol pentru copii: „Tăurașul Ferdinand”, celebra poveste a lui Munro Leaf din anii ‘30. E povestea lui preferată din copilărie, când vedea la nesfârșit scurtmetrajul Disney și spunea că el e Ferdinand. Anul trecut a montat „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, foarte bine primit de cei mici.
Ferdinand este un tăuraș care preferă să miroasă flori decât să se lupte. Ajuns din întâmplare în arena din Madrid, refuză să atace și este trimis acasă. Cartea a fost interzisă în Germania lui Hitler și în Spania lui Franco, pentru că ar fi dezvoltat prea mult spiritul pacifist la copii. „Tocmai asta mi se pare că trebuie să facem acum.” Regizorul crede că pe lângă pace, astăzi e nevoie să vorbim despre gândire critică, într-o lume dominată de social media și ecrane. „Nu dau teatrul ca soluție, Doamne ferește. Dar gândirea critică trebuie să fie un instrument pe care fiecare om să-l aibă.”
Iar despre spectacolele pentru copii are o regulă clară: „Le fac să-mi placă mie în primul rând. Mi se pare un drum greșit să faci un spectacol chitit ca să le placă copiilor.” Și, mai ales, teatrul nu trebuie să ofere răspunsuri: „Te face pe tine să îți pui niște întrebări. Copiii să meargă acasă și să-și întrebe părinții ce au văzut și ce înseamnă.”
Un oraș care s-a trezit
Plecat la Cluj într-un Satu Mare care „arăta destul de nasol”, Tudor s-a întors în 2021 și a asistat la transformarea orașului. „În sfârșit simți că există lume în oraș.” Se bucură de vernisaje, de evenimentul dedicat lui Brâncuși de anul trecut, de concertele de la Filarmonică pentru care nu mai găsești bilete și de stagiunea Teatrului de Nord, deschisă cu săli pline „până sus la balcon”.
Publicul sătmărean? „Până acum am avut parte de public foarte bun. Atent, reactiv, un public cum îți dorești să ai.” Singura experiență neplăcută: atunci când sala e goală. „Te doare sufletul.”
Dincolo de scenă
Nu mai cântă, dar ascultă muzică toată ziua, de la hip-hop la rock, muzică clasică și operă. E suporter Manchester United de mic și recunoaște că echipa trece printr-o perioadă grea. Citește mult: în prezent, „Secolul singurătății” de Noreena Hertz, eseul care stă la baza următorului său proiect, „Regina frumuseții din Leenane” de Martin McDonagh, un spectacol despre bătrânețe și singurătate programat la Sala Studio în primăvară.
Despre meserie spune că sunt momente, mai ales între proiecte, când îți dorești să faci altceva. „Dar nu bate nimic sentimentul unei premiere care îți reușește și să vezi publicul ieșind puțin altfel după spectacol.” Iar pentru viitor își dorește un lucru simplu: să monteze și în alte teatre din țară.
Nicolae Ghișan
