Antonio Banderas nu s-a prezentat la Evaluarea Națională, în schimb “perlele” elevilor au fost nelipsite



Absolvenții clasei a 8-a au susținut deja primele două probe, la Limba și Literatura Română, respectiv Matematică, din cadrul Evaluării Naționale, urmând ca pe data de 23 iunie să primească rezultatele finale ale examenului. Elevii au avut la examenul scris de la limba română două subiecte. La primul au primit câteva cerințe pe baza unui text epic, iar la al doilea, pe lângă cerințele legate de un text jurnalistic, au avut de redactat o narațiune care să conțină o întâmplare petrecută într-o cetate. Deși nu s-au confruntat cu cerințe de dificultate ridicată, nici în acest an nu au lipsit perlele.

“Textul nu are idei secundare. Toate sunt super principale şi îmi e jenă să aleg.”
“Oamenii s-au gândit să facă pe morţii sau să se caţere într-un copac, pentru că nu puteau să le facă pe amândouă.”
”Sensul cuvântului crengi e boscheţi.”
”Nu am fost într-o cetate, dar voi povesti o întâmplare dintr-o staţiune all inclusive, adică tot inclusiv.”
”Copiii au zis că mai bine să dea ursului mâncarea, decât să îi dea trupurile lor. Din păcate, aveau numai două patee, iar urşii mănâncă mult.”
”Eu am fost la bunici în cetatea din Game of Thrones. Bunicii mei erau regele şi regina şi aveau un copil care se căsătorea cu o actriţă.”
De pe site-ul evaluare.edu.ro aflăm că elevul Lakatos Antonio Banderas nu s-a prezentat la examen, însă suntem curioși ce o fi făcut Dulany Bruce Willis.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts