More


    Gala ‘100 pentru Centenar’ – vineri la Roma

    =

    Gala “100 pentru Centenar” va avea loc vineri la sediul Accademia di Romania din Roma, cei prezenţi având oportunitatea de a asculta Orchestra Naţională “Valahia”, condusă de dirijorul Marius Zorilă, cu participarea solistei Lavinia Goste, informează Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), prin intermediul unui comunicat.

    “Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) continuă seria demersurilor dedicate promovării comunităţilor româneşti din afara graniţelor prin Gala ‘100 pentru Centenar’ din Italia. (…) Această iniţiativă este dedicată Anului Centenar şi îşi propune să promoveze patrimoniul cultural românesc şi recunoaşterea meritelor şi a valorii adăugate aduse de membrii comunităţii româneşti din Italia”, se arată în comunicat.

    Evenimentul va avea loc începând cu ora 18,30, în prezenţa ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, şi a ambasadorului României la Roma, George Bologan, alături de reprezentanţii misiunii diplomatice româneşti, ai autorităţilor locale, ai mediului asociativ românesc, membrii clerului român, precum şi mass-media în limba română din teritoriu.

    De asemenea, ministrul pentru Românii de Pretutindeni va efectua o vizită de lucru în regiunile Calabria şi Lazio, în perioada 21 – 23 iunie.

    Gala, care a avut deja loc la Bruxelles (Belgia) şi în Lisabona (Portugalia), va putea fi urmărită pe TVR Internaţional, iar filmuleţe din cadrul evenimentului vor putea fi vizionate şi pe pagina de Facebook a ministerului https://www.facebook.com/mprpromania/.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img