More


    Sătmărenii cu pensii europene. Peste 1.640 sătmăreni primesc astfel de pensii

    =

    Peste 1.640 de sătmăreni își primesc pensiile în Uniunea Europeană în urma anilor lucrați în țări ale UE. Potrivit rapoprtului prezentat astăzi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, de directorul adjunct al Casei de Pensii Satu Mare, Marcel Erdei, în județul Satu Mare, în prezent, peste 80.000 de pensionari.

    În prezent Casa Judeţeană de Pensii are înregistraţi un număr de 80.173 de pensionari, administrând un număr de 87.097 e dosare de pensie din care 15.656 sunt dosare de pensie e invaliditate. Dintre dosarele de pensie, 81.293 sunt pensii de stat, iar 5.804 pensii de CAP.

    Dacă în anul 2017 s-au soluţionat 3.597 de cereri privind stabilirea drepturilor de pensie, de la începutul acestui an și până în prezent au fost soluţionate un număr de 1.847 de cereri privind stabilirea drepturilor de pensie; 1606 cereri privind modificările drepturilor de pensie (recalcularea drepturilor de pensie prin adăugarea de sporuri, a perioadelor lucrate în grupă de muncă, a stagiilor realizate după data pnsionării pe baza actelor depuse în completare la dosarul de pensie) și 1.167 transformări din oficiu în pensie de limită de vârstă din pensie de invaliditate, pensie anticipată sau anticipată parţială.

    Demn de remarcat este și faptul că din totalul de 80.173 de pensionari, un număr de 1.643 de persoane au domiciliul în străinătate. omânii care au muncit cu forme legale într-un stat al Uniunii Europene (UE) şi Elveţia pot beneficia de pensie în mod similar cetăţenilor acelui stat. Din fiecare stat al UE și Elveția în care o persoană a lucrat, se poate obține o pensie.

    Dintre pensiile comunitare realizate în acest an, 206 la număr, cele mai multe sunt în Ungaria, 88, urmate de Germania, 82. Mai sunt Austria – 18, Portugalia – 6, Italia – 4, Spania – 3, Belgia – 2, Danemarca, Franța și Marea Britanie, câte una.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img