Senat: Aleşii locali îşi păstrează mandatul dacă partidul acestora fuzionează cu un altul



Afaceri

Senatul a adoptat, miercuri, ca for decizional, o iniţiativă legislativă prin care mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene nu încetează în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 77 de voturi “ pentru”, nicio abţinere şi 34 de voturi “împotrivă”, Senatul fiind for decizional pe proiectul care urmează să ajungă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege modifică Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali în sensul în care calitatea de consilier local sau de consilier judeţean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, nu încetează în cazul în care acesta pierde calitatea ‘’de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care consilierul devine independent’’, conform textului iniţiativei.

În forma actuală a legii, articolul 9, litera h1 este prevede: ‘’Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: h1 )pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales’’.

Un alt amendament adus de PSD la articolul 15, litera g1 propune următoarele: “calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care primarul devine independent”.

Forma iniţială a Legii, la art.15, litera g1, arată că: ‘’Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: g1 )pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales’’.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts