Primăriile reşedinţă de judeţ pot cere bani pentru staţii de reîncărcare a maşinilor electrice

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că primăriile reşedinţă de judeţ pot cere finanţare pentru staţiile de reîncărcare rapidă destinate maşinilor electrice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În Monitorul Oficial a apărut ghidul de finanţare pentru staţiile de reîncărcare rapidă pentru maşinile electrice, ghid de finanţare care va putea să fie accesat începând de săptămâna viitoare de către toate municipiile reşedinţă de judeţ. Asta pentru că avem în programul de guvernare şi prin Administraţia Fondului de Mediu, finanţăm, până în 2020, achiziţionarea de către populaţia României a circa 100 de maşini electrice şi hibrid plug-in. Şi nu puteam să lăsăm un cetăţean, un român care doreşte să achiziţioneze o astfel de maşină nepoluantă, pentru care Administraţia Fondului de Mediu, Ministerul Mediu, dă un eco-bonus de 10.000 de euro, eco-bonusul cel mai mare din Uniunea Europeană, să lăsăm, bineînţeles, neacoperit, şi cu posibilitatea de reîncărcare a acestor maşini”, a spus Graţiela Gavrilescu în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Instituţia Prefectului Alba.

Ministrul Mediului a adăugat că în următoarea perioadă vor putea fi accesate fonduri pentru achiziţionarea unor mijloace de transport nepoluante de către municipiile aflate în procedură de infringement.

„În acelaşi timp este publicat ghidul de finanţare şi va putea fi accesat în perioada următoare pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, în sensul achiziţionării de autobuze electrice, tramvaie sau troleibuze nepoluante şi nu în ultimul rând şi a autobuzelor cu gaz natural comprimat care se adresează municipiilor, care sunt în procedură de infringement. Avem 100 de milioane de euro pentru finanţarea acestui proiect”, a spus Graţiela Gavrilescu.

Ea a adăugat că, la jumătatea lunii septembrie, se va lansa şi ghidul de finanţare pentru staţiile de reîncărcare pentru drumurile naţionale.

„Acest program va putea fi accesat şi de alte primării decât primăriile reşedinţă de judeţ, de către agenţi economici, de către cei care sunt interesaţi să se lărgească, bineînţeles, această reţea naţională de alimentare rapidă pentru maşinile electrice”, a mai spus Gavrilescu.

ULTIMELE ȘTIRI

Sondaj UE: Trei din cinci români apreciază pozitiv măsurile UE antiCOVID

   Standard Eurobarometer 93 este instrumentul cu care Uniunea Europeană derulează propriile sondaje pentru a afla cum gândesc cetățenii europei despre acțiunile pe care...

Număr mare de infectați și azi în județ

Până astăzi, 23 octombrie,în Satu Mare au fost infectate  cu noul Coronavirus 1335 persoane ,doar azi au fost descoperite 37 cazuri noi. Pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectatecu noul coronavirus (COVID – 19). 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu...

Din vămi direct în carantină

În perioada 22.10.2020, ora 07:15 – 23.10.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1957 persoane, dintre care 1914 persoane...

Peste 900 de vindecați în județul nostru

La nivelul județului Satu Mare, în data de 23 octombrie 2020, se află în carantină la domiciliu 911 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 930 vindecări și...

Latest Posts