ATENȚIE! După ploi, îngheț. Temperaturi sub zero grade la Satu Mare

Previziunile meteorologilor pentru zona județului Satu Mare nu sunt deloc bune, cel puțin nu pentru următoarea perioadă scurtă de timp.

Ploaia, care a început în zorii zilei, va continua să cadă aproape toată ziua astăzi. Sunt șanse să se potolească în jurul orei 19.00. Până atunci, însă, nici temperaturile nu vor urca mai mult de 12 grade. Mai mult decât atât, în zonele joase de câmpie din județ sunt înregistrate rafale de vânt de 50-60 km/h.

Din fericire, ploile se opresc peste noapte, însă temperaturile scad dramatic ajungând până la 4 grade în zorii zilei de mâine.

Meteorologii prevăd pentru marți temperaturi maxime diurne de cel mult 13-14 grade, însă, în noaptea de marți spre miercuri, în unele zone din județ, temperaturile vor coborâ chiar și sub zero grade, adică sub pragul de îngheț.

Abia de miercuri încolo cerul se inseninează, iar temperaturile diurne vor oscila între 17 si 20 de grade, iar cele nocturne între 2 și 6 grade. Sâmbătă este posibil să cadă din nou ploi.

ULTIMELE ȘTIRI

Izidor Silaghi, un martir sătmărean al Marii Uniri

Părintele martir s-a născut în 28 ianuarie 1878 la Giungi, în familia cantorului-învăţător Vasile Silaghi şi a Mariei Botoş . După studiile primare efectuate...

Red Bull Romaniacs. IRON MANI!

Sud-africanul Wade Young, câştigătorul titlului în 2018, a fost cel mai rapid pilot în calificările de marţi de la clasa Gold a raliului hard...

Trupa Mihai Raicu invită sătmărenii la o nouă premieră

Teatrul de Nord prezintă în premieră pe țară spectacolul „Pasiunea lui Narcisse Mondoux”, o comedie alertă despre dragoste și nu numai, cu replici savuroase...

Gala de Premiere a Concursului Național ”Mesajul Meu Antidrog”, ediția a XVII-a – Faza judeţeană

În data de 27 octombrie 2020, la Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu”, în sala mică de spectacole, a avut loc premierea elevilor câştigători la...

Latest Posts