More


    Implementarea proiectului de extindere, modernizare, dotare UPU, continuă

    =

    Consiliul Județean Satu Mare continuă demersurile în vederea implementării proiectului „Modernizare, extindere și dotare Unitate de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare”. Aflat în perioada de precontractare, proiectul a fost din nou supus, în data de 24 septembrie, dezbaterii consilierilor județeni, în vederea modificării unor valori din lista de investiții.

    Proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 își propune în special remedierea lipsei de spațiu pentru asigurarea circuitelor funcționale pentru tratarea în primul rând a cazurilor pediatrice, prin extinderea cu un corp de clădire, regim de înălțime P+E, precum si modernizarea interioară a unor zone, dotarea cu aparatură medicală modernă, asigurarea unor funcțiuni cum ar fi izolatorul pentru cazuri pediatrice, arhivă, sală de ședințe etc. Extinderea clădirii se va face pe latura sudică și estică ocupând o porțiune din spațiul verde existent și platforma pietonală. Accesul pietonal în imobil se va realiza de pe latura sudică dinspre strada Ravensburg, acces existent în prezent.

    Tot prin intermediul acestui proiect va fi achizționată aparatură medicală modernă: un computer tomograf, monitoare de supraveghere, injectoare, aparate ECG, analizori, video laringoscop, mobilier medical și dotări medicale conexe, sistem centralizat de aspirație prin aer comprimat etc.

    Intervențiile de modernizare în cazul spațiilor existente, utilizate de Unitatea de Primiri Urgențe, vor avea ca obiect asigurarea circuitelor funcționale medicale, modernizarea rețelelor de supraveghere video, antiincendiu, de ventilație și climatizare. Se vor folosi corpuri de iluminat cu consum redus de energie electrică și un sistem de recuperare a energiei termice.

    Cererea de finanțare pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, a fost admisă spre finanțare, urmând ca semnarea contractului de finanțare să aibă loc în luna noiembrie 2018.

    În urma evaluării cererii de finanțare, bugetul total al proiectului este de 7.792.103,10 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă este de 6.802.065,18 lei, iar valoarea cheltuielilor neeligibile este de 990.037,92 lei (inclusiv TVA).

    Conform regulilor din ghidul solicitantului, finanțarea nerambursabilă este de 98% din valoarea costurilor eligibile, contribuția proprie de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului, fiind în cuantum de 135.679,33 lei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img