Municipiul Satu Mare, premiat pentru proiectele de mobilitate urbană!

Municipiul Satu Mare a fost premiat pentru proiectele privind mobilitatea urbană care urmează să fie implementate din fonduri europene. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat luni, 24 septembrie, în Cluj-Napoca, ediţia 2018 a Zilelor Regio. În cadrul evenimentului, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a premiat orașele care au depus proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Municipiul Satu Mare a fost premiat la secțiunea “Mobilitate Urbană”, în semn de apreciere pentru efortul și munca depuse în accesarea de fonduri europene REGIO.

Marcel Boloș, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest a subliniat că proiectele pe mobilitate urbană au constituit o provocare pentru fiecare oraș, dar cu toate acestea au fost orașe ale căror proiecte care s-au distins. “Am avut de învățat împreună ce înseamnă mobilitatea urbană pentru că de această dată nu a mai însemnat o simplă dezvoltare a infrastructurii rutiere. A fost o provocare și pentru noi și pentru dumneavoastră să ne aliniem tendințelor europene în privința dezvoltării acestui nou concept. Aici, la această secțiune, pe lângă orașele mari am avut surpriza plăcută să văd că și orașele mai mici sunt interesate să dezvolte astfel de proiecte. Îi felicit pe toți cei care au înțeles că mobilitatea urbană este o prioritate cheie a Programului Operațional Regional 2014-2020“, a declarat Marcel Boloș, directorul ADR Nord-Vest.

Diploma i-a fost înmânată viceprimarului Doina Feher care a susținut și o prezentare a principalelor proiecte depuse. “Sunt peste 26 de milioane de euro pe care i-am obținut și care ne vor ajuta să continuăm dezvoltarea municipiului. Vom continua să muncim pentru ca aceste proiecte să fie implementate cu succes, iar cetățenii municipiului Satu Mare să simtă o îmbunătățire a calității vieții“, a declarat în cadrul evenimentului, Doina Feher, viceprimarul municipiului Satu Mare.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, subliniază că la aceste proiecte se lucrează de mai bine de 18 luni. ”Acum doi ani nu aveam nici un proiect, nici măcar Planul de Mobilitate Urbană și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Consider că este o muncă de echipă, astfel că trebuie să le multumesc consilierilor locali, proiectanților și tuturor colegilor care muncesc la aceste proiecte!”, a spus edilul municipiului, Kereskényi Gábor.

Reamintim faptul că municipiului Satu Mare i s-a alocat o finanțare de 26,9 milioane de euro din care peste 21 de milioane de euro sunt pentru dezvoltarea urbană durabilă.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

Punte pietonala metalica peste raul Homorod

Primăria Homoroade finalizează prima punte pietonală metalică, cu deschidere de 12 metri, amplasată pe “cărarea bisericii “ din Homorodu de Mijloc. ”După acest model ,...

Ioana Bran a semnat pentru Autostrada Nordului

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat pentru Proiectul de lege ce aprobă un obiectiv de investiții necesar și pentru Satu Mare...

UN NOU RECORD negativ. Aproape 6.500 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienți...

INFIORĂTOR. COVID-19 ”atacă” județul. Aproape O SUTĂ de cazuri noi

Pandemia de coronavirus atacă cu tărie județul Satu Mare. În ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 97 de cazuri noi, ajungându-se,...

Latest Posts