PASIUNE. O nouă zi alături de cei de la Caiac SMile

Săptămâna trecută, vineri, cei de la Caic Smile a avut parte de o nouă zi reușită .Au avut parte de o întâlnire la lacul lui Pintea de la Livada unde au continuat proiectul realizat împreună cu Consiliul Județean Satu Mare . I-au avut alături pe copiiide la Casa de tip familial din Noroieni.

Caiac Smile, în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare, organizează săptămânal ieșiri la lacul Pintea cu caiacele. Participă copii veniți de la casele de copii din județul Satu Mare. Aceștia sunt plimbați cu caiacul și au ocazia să învețe tehnicile de manevrare a caiacului. Priectul cu copiii va continua până ce timpul va fi frumos.În principiu și luna Noiembrie o vor dedica caiacelor,vor învăța copiii să se dea cu caicul și ziua lor va fi mai frumoasă.

“Pe lângă acești invitați ni s-au alăturat oaspeții domanei Elisabeta Bekessy de la Agenția pentru Protecția Mediului , împreună cu colegi de-ai dânsei din Ialomița și din Tulcea. Există un proiect între aceste județe și datorită evenimentului Săptămâna Mobilității Europene, au ajuns alături de noi. Le-am prezentat mijloacele de transport alternativ, pe apă și i-am pus în caiace. Majoritatea dintre ei știau deja să se dea cu caiacele, fiind din zonele unde au destulă apă, s-au distrat, au apreciat proiectul nostru , tot ce ține de Caiac Smile deasemneea și proiectul realizat împreună cu Consiliul Județean. În viitorul apropiat vom participa la un concurs Delta Caiac Race,unde vom merge cu copiii de la clubul nostru și ne vom întâlni cu ei acolo. De asemenea urmează să luăm școlile din Satu Mare la rând pentru a prezenta proiectul Caiac Smile, să aducem copiii la mișcare.Vom vedea câți dintre ei vor participa la săptămâna altfel în Caice, plus că așteptăm zăpada să meregm la schi” a menționat Ionuț Stancovici, Caiac SMile.

ULTIMELE ȘTIRI

#BeActive în pandemie!

In ciuda faptului că pandemia a îngrădit activitățile sportive atât de îndrăgite de către toți iubitorii de mișcare din lume și la noi în...

Etapa de Rally Sprint de la Baia Mare, anulată de covid

O veste mai puțin plăcută pentru amatorii sporturilor cu motor. Organizatoriii Campionatului Național de Rally Sprint au anunțat ieri că etapa a 4-a ce era...

Judo / Bronz la Naționalele U21 pentru Raul Oprea

La sfârșitul săptămânii trecute , la Poiana Braşov a avut loc Campionatul Naţional de judo U21. Clubul ACS Judo Master Satu Mare a participat...

ALARMĂ!!! Nu mai suntem CEL MAI SIGUR județ din țară. Un nou RECORD național

Din nefericire, județul Satu Mare nu este cel mai sigur județ din țară în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Cu cele 64 de...

Latest Posts

Centre Humanes Business