Sătmăreanul Gabriel Leș, cel mai aprig susținător al referendumului pentru familia firească



Senatul a adoptat, marți, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru susținerea familiei normale. Unul dintre cei mai înfocați susținători ai acestui demers a fost și senatorul sătmărean Gabriel Leș.

Au fost 107 voturi „pentru”, 13 voturi „contra” și 7 abțineri. Singurii senatori care au votat împotrivă au fost cei de la Uniunea Salvați România, iar patru senatori ai PNL s-au abținut. Astfel, inițiativa pentru familia tradițională a trecut, referendumul de modificare a Constituției va avea loc pe 7 octombrie.

Senatorul Gabriel Leș a luat cuvântul în cadrul dezbaterilor. ocazie cu care a afirmat că familia este unul din simbolurile fundamentale pentru identitatea omului. Fiecare om are mamă și tată, fiecare are bunici, moși și strămoși, fiecare are neamuri – rudenii.

”În ultimii 25 de ani, filosofia postmodernă a modelat mentalitățile și sistemul de valori al societății: relativizarea adevărului, contestarea și relativizarea normelor de morală, contestarea autorității familiei, ateismul, secularizarea și destructurarea societății dublată de formarea așa zisului “om nou“ (fără etnie și fără țară, fără dumenzeu, fără familie, fără credință, fără conștiință, fără morală).

Din păcate, unii românii au un sentiment național mai degrabă latent, față de care se raportează oarecum stingheri, cu excesivă rezervă. Cred ca putem vorbi chiar despre un complex cu privire la identitatea noastră națională. Întâlnirea cu civilizația apuseană, cu bunăstarea lor, a creat un complex de inferioritate, de perpetuă inadecvare, în sufletul românului. Pe scena lumii, unii se rușinează că sunt români – se distanțează de limba lui, de cultura lui, de neamul lui, de tradițiile lui.

Nu stimați colegi, nu putem privi cu pasivitate cum ne dezagregăm sufletește cu fiecare zi care trece peste noi – nu este normal a vorbi despre integrare europeană, însă în același timp să privim cu invidie și inferioritate la europa.

Da, avem ce învăța de la alte națiuni. Cum de altfel nu mă revendic dintr-un popor atins de perfecțiune! Să nu uităm că europa este sinteza filosofiei elene, civilizației romane și religiei creștine. România este în Europa prin vocație, nu trebuie să-și construiască un alter-ego european, căci avem în bagajul nostru identitar toate datele pentru a contribui la consolidarea europei si a structurilor sale fanion.

România are valori. Are ce da Europei și lumii. Iar noi, avem dreptul la identitate și demnitate națională.

Familia este unul din simbolurile fundamentale pentru identitatea omului. Fiecare om are mamă și tată, fiecare are bunici, moși și strămoși, fiecare are neamuri – rudenii.

Biblia subliniază importanța familiei în configurarea identității: cinstește-ți părinții; iubește-ți soția; iubește-ți soțul; cinstește-i pe bătrâni; iubește-ți apropele.

Oriunde mă duc în lume eu ma identific deopotrivă cu familia mea restrânsă, și cu familia mea cea mare – romania. soția mea, copiii, tatal, mama, frații, nemurile.
Iubește-ți familia. Ea e mereu acolo. dacă nu mai ai familie nu mai ai repere. acel banal concept de “acasă” este de fapt o cărămidă importantă la construcția identitară a fiecăruia. E locul din care pleci și spre care te întorci. distanțele se măsoară în funcție de acasă.

Identitatea ta e puternic subliniată în contextul familiei tale.

Într-o vreme când parcă încercăm să redefinim normalitatea, cred cu tărie că este datoria fiecarei generații de părinți să asigure protecția morală a copiilor și să le lase o românie care să nu le pervertească mințile, trupurile și sufletele.

Dacă nu vom lupta noi pentru binele lor, vor lupta alții pentru degradarea lor, și de cele mai multe ori unii care nu știu ce înseamnă datoria de părinte.

Propaganda agresivă care se face împotriva lor este venită în mare parte din perspectiva unor oameni care au ales să nu facă copii, dar care vor să decidă soarta alor noștri. Suntem responsabili atât înaintea lui dumnezeu cât și înaintea copiilor noștri de ceea ce facem azi.

Străbunii românilor au luptat cu cotropitori de țara care ne-au vrut pământurile și bogățiile, dar azi noi luptam cu cei ce vor sufletele și mințile copiilor noștri, este un război nou cu care nu suntem obișnuiți, dar trebuie luat foarte în serios, pentru că dacă l-am pierdut, am pierdut echilibrul unei societăți în care ne-am bucurat până acum de respect și de o bună purtare unii față de alții.

Cei ce vor lupta pentru această cauză vor rămâne cinstiți în istoria româniei așa cum au fost cinstiți cei ce au luptat pentru dezvoltarea ei, așa cum sunt astăzi cinstiți și oameni mari care au emancipat țara aceasta, așa vor fi cinstiți peste vremi cei ce au avut ochii deschiși la acest experiment social de distrugere morală.

Noi suntem astăzi cei care putem aproba un referendum istoric, cum românia nu a mai avut. Unul care să decidă moral și creștinește soarta țării.

Suntem într-o perioadă în care familia împarte societatea românească în funcție de percepția și susținerea ei.

Unii sunt indiferenți față de familie și ce se va întâmpla cu ea. unii vor să o schimbe, invocând în mod greșit argumente legate de libertatea de exprimare a fiecarui individ și de faptul că traim în sec xxi….

O altă categorie, din care fac și eu parte, crede și militeaza pt susținerea referendumului și schimbarea articolului din constituția româniei legat de familie pt că:
1. familia este creată de d-zeu ca fiind formată dintre un bărbat și o femeie și nimeni nu are dreptul să schimbe asta după hatârul personal, ori având motivații dintre cele mai bizare;
2. noi toți suntem astăzi aici pt că am avut părinți cu valori creștine și pentru care dumnezeu nu a fost o reprezentare filosofică sterilă, ci un adevăr trăit;
3. ne numim o națiune creștină, deci valorile creștine trebuie promovate și susținute;

Națiunea română are nevoie de Dumnezeu. Prezența lui și binecuvântările lui le vom avea nu în rebeliune față de el, ci în ascultare, în acceptare și în trăirea cuvântului său în viața personală.

Așa să ne ajute Dumnezeu!
Dumnezeu să Binecuvânteze România!”.

Urmează campania și referendumul național pe această temă. Singurele poziții împotriva referendumului au fost date de USR și președintele Iohannis.

Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, în timpul şedinţei grupurilor parlamentare, care s-a desfăşurat la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele partidului, Liviu Dragnea.





ULTIMELE ȘTIRI

Am depășit mia de vindecări la Satu Mare

Veste bună pentru sătmăreni. La Satu Mare a fost depășită, ieri dimineață, o mie de vindecări de coronavirus. ”Până în prezent, la Satu Mare...

Peste 850 de sătmăreni, în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 octombrie 2020, se aflau în carantină la domiciliu 853 persoane. În perioada 25.10.2020, ora 07:15 –...

Încă o școală din județ intră în scenariul roșu

Sistemul de învățământ din județul sătmărean intră din nou în alertă după ce, în acest week-end, un cadru didactic și un elev de clasa...

Festivitatea de lansare a Asociației Ecologice și Umanitare ”Copacul Vieții”

Într-o zi de toamnă plină de soare și o atmosferă prietenoasă întreținută de oameni sufletiști dedicați protecției mediului și activităților civice, sâmbătă a avut...

Latest Posts

Am depășit mia de vindecări la Satu Mare

Veste bună pentru sătmăreni. La Satu Mare a fost depășită, ieri dimineață, o mie de vindecări de coronavirus. ”Până în prezent, la Satu Mare...

Peste 850 de sătmăreni, în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 octombrie 2020, se aflau în carantină la domiciliu 853 persoane. În perioada 25.10.2020, ora 07:15 –...

Încă o școală din județ intră în scenariul roșu

Sistemul de învățământ din județul sătmărean intră din nou în alertă după ce, în acest week-end, un cadru didactic și un elev de clasa...

Festivitatea de lansare a Asociației Ecologice și Umanitare ”Copacul Vieții”

Într-o zi de toamnă plină de soare și o atmosferă prietenoasă întreținută de oameni sufletiști dedicați protecției mediului și activităților civice, sâmbătă a avut...