Avem semifinale de vis

Așa ar părea să spună orice microbist neutru de pe planetă... Dar, mai ales, FIFA și Gianni Infantino, al cărui experiment de la tragerea la sorți pare că a dat roade. Atunci n-am înțeles de ce s-a mers pe o variantă gen ATP sau WTA, în care primele patru clasate în ierarhia FIFA, dacă își câștigă grupa, se pot întâlni doar în semifinale. Argentina e prima în ierarhie, Spania și Franța sunt pe locurile 2 și 3, iar Anglia e a patra. Și uite că avem 1-4 și 2-3 în careul de ași. Să mai spună cineva că Infantino nu știe ce face...

Cât despre sferturi, parcă prea mult zgomot pe seama arbitrajelor... Franța a trecut mult mai ușor decât ne-am fi așteptat de Maroc... Oricât ar cânta Shakira „It’s Time for Africa”, încă tot în Europa e miezul... Deși unii cârcotași ar zice că Marocul a jucat cu o echipă de genul ALL STARS OF AFRICA.
Lăsăm răutățile deoparte, că ar trebui atunci să-i pomenim și pe elvețieni. Elveția rămâne poate cea mai cosmopolită națională de la acest Mondial. În lot găsești rădăcini din Kosovo, Albania, Africa, America de Sud sau chiar Republica Dominicană. Nu asta deranjează , până la urmă reprezintă țara în care s-au format, ci faptul că la multe celebrări apar gesturi și simboluri care trimit mai degrabă spre originile familiale decât spre Elveția. Parcă era mai firesc să vedem un ceas elvețian, o ciocolată bună sau o bancă renumită decât un vultur sfidător... Dar asta e altă discuție.
Dacă nu simula Embolo și n-am fi avut VAR-ul cu noua interpretare a regulamentului (eliminare corectă pentru „elvețian”), poate că altul era deznodământul. Și vorbeam de semifinale 100% europene... Dar e mai bine așa, căci un Anglia–Elveția nu spune mare lucru, pe când Anglia–Argentina e despre un război de acum peste 44 de ani, cu trimitere la „Mâna lui Dumnezeu” a lui Maradona și la niște insule, Falkland, pentru care Marea Britanie și Argentina încă se mai tachinează pe la ONU.
Apropo de Anglia... Nu-mi place Tuchel, dar trebuie să recunoaștem că omului i-au cam ieșit mutările până acum. A făcut selecția cum a crezut el că e mai bine. I-a lăsat acasă, ca să dau doar două nume, pe Maguire și Foden și a spart niște găști în vestiar. Cu Norvegia a știut să facă din Haaland un anonim și să schimbe inspirat până când, în boxe, la final a răsunat triumfător... „Hey Jude!”.

Spania nu e despre Yamal, ci despre un alt inspirat de pe bancă, Luis de la Fuente. Și despre momentele lui cu Merino... Un soi de Gabi Balint de pe vremea lui Nea Imi la Steaua și la Naționala noastră...
Două vorbe și despre învinși... Norvegia și Elveția par că au trăit propriul nostru moment din SUA ‘94. A fost bucuria unei calificări istorice în sferturi, regrete că puteau mai mult și amintiri peste ani despre generațiile lor de aur. Cu cârmaciul Haaland și, respectiv, ceasornicul Xhaka.
Dacă tot e vorba de televizor... Am urmărit sferturile pe Rai Uno. Nu sunt cârcotaș când vine vorba de comentatori, dar parcă ai noștri de la Antenă prea au vrut să nu greșească. Și au intrat inutil în prea multe detalii. Au fost liniari și au lăsat mereu impresia că-s nevorbiți. Nicio emoție transmisă și mai sunt doar patru meciuri de comentat... La italieni e altceva... Chiar dacă nu s-au calificat cu naționala lor, au reușit să te țină în meci chiar târziu după miezul nopții. Cu mențiunea că s-au bucurat la golurile Argentinei, mai ales că Lautaro e de-al lor, de la Inter. Și nu numai el... În rest nu prea vorbesc pe la televiziunile lor de Mondial... Invidia, bat-o vina!
Mâine povestim mai multe despre Anglia – Argentina, despre paralela Maradona – Messi sau Lineker – Kane...
La final, ceva local... La noi a început sezonul intern cu multele lui necunoscute... Ținem pumnii pentru CSM Olimpia a noastră... Pe 15 iulie ar fi ultima zi de licențiere la Liga a II-a. Iașiul și-a luat adio din cauza datoriilor imense, Hermannstadt e pe buza prăpastiei, iar la Ștefănești se așteaptă decizia TAS. Așa că, pentru un pronostic, zic... să ne pregătim pentru Liga a II-a. Baftă!
Iar de la Mădăras, jos pălăria organizatorilor turneului în memoria unui OM deosebit... Paul Petuker – Baciu Poli. E cel care, alături de un alt împătimit al sportului din zonă, Tudor Barbul, a ținut viu fotbalul într-o localitate mică. Și mereu te-au făcut să te simți minunat la meciurile din județ jucate acolo.
Și o amintire dragă mie... Cu Baciu Poli venit la Adunarea Generală a AJF din partea Mădărasului. A stat el liniștit la discuții până la... diverse. Unde a ridicat, în stilul lui caracteristic, o problemă:
„La meciurile de juniori de ce să nu facem șase sau șapte schimbări? Trei sunt puține, că vin pruncii și nu apucă să joace toți și pleacă supărați acasă.” A  spus Baciu Poli. S-a trecut la vot și, surpriză, din neatenție chiar el a votat împotrivă, spre amuzamentul sălii. Până la urmă, amendamentul lui Baciu Poli a trecut. Era undeva la începutul anilor 2000 și la meciurile de juniori se puteau face șase schimbări la nivel de AJF.. Acum, în 2026, le avem oficial cinci sau chiar șase schimbări chiar și la nivel de UEFA și FIFA.

Florin Cristian Mureșan