Frații Kovacs, în prim-plan :
Familia Kovacs continuă să confirme la cel mai înalt nivel al arbitrajului internațional. În timp ce Istvan Kovacs se află în continuare la Campionatul Mondial FIFA 2026, unde așteaptă o posibilă delegare la una dintre semifinale sau chiar la marea finală,sau finala mica, fratele său mai mic, Szabolcs Roland Kovacs, a primit prima delegare în competițiile europene din sezonul 2026/2027.
Dupăc e a trecut cu brio testările fizice de la începutul acestei luni, Szabolcs va fi al patrulea oficial la partida dintre MŠK Žilina și Hajduk Split, programată joi, 16 iulie, de la ora 21:30, în manșa secundă a primului tur preliminar din UEFA Europa League.
Brigada de arbitri este alcătuită în întregime din România și va fi condusă de Horațiu Mircea Feșnic, ajutat la cele două linii de Valentin Gabriel Avram și Ioan Alexandru Corb, în timp ce Szabolcs Roland Kovacs va îndeplini rolul de al patrulea oficial. În camera VAR se vor afla Ovidiu Alin Hațegan și Iulian Dima, iar observator UEFA va fi israelianul Alon Yefet.
Pentru arbitrul din Carei, această delegare reprezintă primul meci european din noul sezon și o nouă confirmare a încrederii de care se bucură din partea Comisiei de Arbitri a UEFA.
























