Sătmărenii, cu Steagul Centenar prin lume

După experiența pozitivă avută la evenimentul ”România salută Viena” din luna iunie 2018, Muzeul Judeţean Satu Mare a prezentat în data de 21 septembrie, la sediul „Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria” din Gyula, expoziţia ”Centenarul în ipostaze identitare”, evenimentul fiind onorat de prezența Consulului General al României la Gyula, domnul Florin Vasiloni, a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoțit de alți clerici din cadrul Episcopiei (Părintele Florin Olteanu, Protopop de Gyula, Părintele Aurel Becan, Protopop de Seghedin, Părintele Ionuț Teodor Negrău, Paroh la Săcal și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Gyula).

Au fost prezenți la eveniment și doamna Eva Iova Șimon, directorul săptămânalului „Foaia Românească”, d-na Claudia Toma, Decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, d-na Codruța Stoica, Prorectorul Universității de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad, dl. Vasile Fonoage, Vicepreședintele Uniunii Naționale a Patronatului din România, dl. Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Békéscsaba, dl. Ioan Budai, fost director al Liceului Românesc din Gyula și Primul Președinte al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria.

Oaspeții au apreciat fotografiile expuse și au elogiat catalogul expoziție ”Centenarul în ipostaze identitare”, al cărei autoare este d-na dr. Daniela Bălu. Cuvinte emoționante despre însemnătatea Unirii Naționale din 1918 și a evenimentului cultural de la Gyula, ce perpetuează peste veacuri valorile Neamului Românesc și importanța unității în viața tuturor românilor, au fost rostite de către organizatori și gazde: Domnul Consul General Florin Vasiloni, doamnele director Daniela Bălu și Eva Iova Șimon, dar și de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și domnul primar al orașului Ardud, Ovidiu Marius Duma.

În partea a doua a manifestării Ansamblului Folcloric „Cetatea Codrului” din Ardud a prezentat un spectacol ce s-a bucurat de succes și a creat o atmosferă deosebită, românească, ce a entuziasmat sufletele participanților și a fost răsplătită cu aplauze prelungite.

Evenimentul a fost transmis de televiziunea TRINITAS din România.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale – Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare; Consiliului Județean Satu Mare; Primăriei Ardud, Asociației Civice ”Tempora” Satu Mare, care a donat, la fel ca și pentru evenimentul de la Viena, mai multe insigne cu logo ROMÂNIA 100, precum și un steag cu același logo, revistele ”Eroii Neamului” și volumul omagial ”Părintele Vasile Lucaciu”.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

Punte pietonala metalica peste raul Homorod

Primăria Homoroade finalizează prima punte pietonală metalică, cu deschidere de 12 metri, amplasată pe “cărarea bisericii “ din Homorodu de Mijloc. ”După acest model ,...

Ioana Bran a semnat pentru Autostrada Nordului

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat pentru Proiectul de lege ce aprobă un obiectiv de investiții necesar și pentru Satu Mare...

UN NOU RECORD negativ. Aproape 6.500 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienți...

INFIORĂTOR. COVID-19 ”atacă” județul. Aproape O SUTĂ de cazuri noi

Pandemia de coronavirus atacă cu tărie județul Satu Mare. În ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 97 de cazuri noi, ajungându-se,...

Latest Posts