VEȘTI BUNE. Au venit BANII pentru SALARII. Cine sunt RESTANȚIERII



Consilieriii județeni sătmăreni au votat astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, rectificarea bugetului consolidat al județului Satu Mare pe anul 2018. Cinci proiecte de hotărâre au fost supuse dezbaterii și aprobării consilierilor județeni în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean care a avut loc în data de 24 septembrie 2018.

Un plus de 26 de milioane lei

Primul punct de pe ordinea de zi a ședinței prezidată de Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean, se referă la rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2018.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 78/2018, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, s-a aprobat majorarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Unităților administrativ-teritoriale din județul Satu Mare li s-au repartizat în total 26 de milioane de lei. Din această sumă, 3,4 milioane de lei au fost alocați pentru echilibrarea bugetului local al Județului Satu Mare, iar diferența de 22,6 milioane de lei este destinată repartizării bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor din județ.

Salariile asistenților maternali pe august și septembrie

Odată cu rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare, Consiliul Județean a alocat 2,8 milioane de lei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare pentru completarea sumelor necesare acordării salariilor aferente lunii august. Totodată, vineri, 21 septembrie, a fost aprobată rectificarea bugetului privind asistența socială cu încă 6, 2 milioane de lei pentru Județul Satu Mare. Astfel, prin suplimentarea fondurilor, angajații DGASPC Satu Mare vor avea asigurate salariile și pentru luna septembrie, și parțial pentru luna octombrie.

Județul Satu Mare a mai primit 3,8 milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind implementarea Programului pentru şcoli al României, în perioada septembrie – decembrie a anului şcolar 2018-2019.

900.000 lei pentru drumuri

În urma aprobării proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare, sumele retrase de la anumite instituții aflate în subordinea Consiliului Județean și care aveau fonduri care nu vor mai putea fi cuprinse în proiectele derulate în acest an, au fost repartizate la alte capitole, acolo unde era nevoie de o suplimentare financiară. Astfel, 900.000 de lei au fost suplimentați pentru reparația drumurilor județene, 80.000 de lei au fost direcționați către Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”, iar banii care nu au fost cheltuiți pentru programele de Cultură, Centenar și Sport, vor ajunge la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, pentru finanțarea activităților culturale derulate de instituție. Totodată, s-au alocat 547.000 de lei pentru implementarea proiectului care vizează crearea unui sistem județean antigrindină.

Investiții la aeroport

Prin cel de-al doilea proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean, a fost rectificat bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome Aeroportul Satu Mare. Prin realizarea unor economii la capitolul cheltuieli (dobânzi), banii vor fi transferați la capitolul investiții. Potrivit directorului Mihai Pătrașcu, în perioada următoare, la Aeroportul Satu Mare se are în vedere realizarea unor lucrări de reabilitare și modernizare a suprafețelor de mișcare și extindere aerogară. Printre investiții este prevăzută realizarea unei scări pentru persoanele cu dizabilități, dar și a unui spațiu de joacă pentru copii.

Consilierii au mai aprobat și proiectul privind achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Județului Satu Mare prin Consiliul Județean Satu Mare în cadrul procedurii de arbitraj ce formează obiectul unui caz aflat pe rolul Tribunalului Arbitral Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris.

Tot în cadrul ședinței extraordinare de azi, în vederea asigurării condițiilor necesare realizării și funcționării ulterioare a obiectivului de investiție ,,Reconstruire Biserică din lemn, în localitatea Apa”, a fost votat proiectul privind aprobarea preluării în domeniul public al Județului Satu Mare și dării în administrare către Muzeul Județean Satu Mare a unui teren intravilan pe care se va construi viitorul obiectiv muzeal.





ULTIMELE ȘTIRI

France Football a încheiat nominalizările pentru echipa ideală

Revista franceză France Football a încheiat nominalizările pe posturi pentru alcătuirea echipei ideale din toate timpurile. Între numele menţionate figurează şi Gheorghe Hagi, argentinienii Diego...

CSM Victoria Carei, victorii pe linie la Campionatul Național pe echipe

În perioada 15- 18 octombrie 2020 a avut loc turul Campionatului Național pe Echipe Divizia B fete, desfășurat la Buzău. Echipa CSM Victoria Carei, formată...

Mașină furată din Belgia, oprită în P.T.F. Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au descoperit și indisponibilizat un autoturism în valoare de peste 32.000 de lei, care figurează ca fiind...

La Moftin se lucrează intens pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor

În această perioadă în Moftin, se lucrează intens pentru ca toate proiectele să fie duse la bun sfârșit. “Am început proiectul finanțat prin fonduri europene...

Latest Posts

France Football a încheiat nominalizările pentru echipa ideală

Revista franceză France Football a încheiat nominalizările pe posturi pentru alcătuirea echipei ideale din toate timpurile. Între numele menţionate figurează şi Gheorghe Hagi, argentinienii Diego...

CSM Victoria Carei, victorii pe linie la Campionatul Național pe echipe

În perioada 15- 18 octombrie 2020 a avut loc turul Campionatului Național pe Echipe Divizia B fete, desfășurat la Buzău. Echipa CSM Victoria Carei, formată...

Mașină furată din Belgia, oprită în P.T.F. Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au descoperit și indisponibilizat un autoturism în valoare de peste 32.000 de lei, care figurează ca fiind...

La Moftin se lucrează intens pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor

În această perioadă în Moftin, se lucrează intens pentru ca toate proiectele să fie duse la bun sfârșit. “Am început proiectul finanțat prin fonduri europene...




Centre Humanes Business