More

    Despre Bullying – la Loga Dance School

    Sâmbătă, 20 octombrie a.c., polițiștii sătmăreni au răspuns ,,prezent” invitației lansate de coordonatorul programului Loga Dance School – dl. Loga Lorand, de a se alătura celor 150 elevi de gimnaziu la evenimentul organizat în premieră în acest an școlar. Într-un cadru nonformal, elevii școlilor gimnaziale din municipiul Satu Mare au avut parte de o seară minunată în care au dansat, s-au distrat, dar au fost și informați de către ofițerul de poliție din structura prevenire – Chiorean Liviana și specialist în prevenire din cadrul Centrului Antidrog – Boca Ștefania.

    Pornindu-se de la premisa axată pe ideea că școala, curtea școlii este acel micro – univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei, un univers în care vorbim despre validare, acceptare, empatie… dar, din păcate, vorbim și despre TEAMĂ, RUȘINE, RESPINGERE, s-a abordat, într-o manieră interactivă problema BULLYING- ULUI ÎN MEDIUL ȘCOLAR.

    Definit ca un comportament ostil /de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire, acest fenomen poate îmbrăca forme diferite. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegii care îl strigă într-un anumit fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/familial), uneori aceste tachinări transformându-se în îmbrânceli sau chiar atacuri fizice. Toate aceste informații au fost succint aduse în prim plan prin vizionarea filmului tematic ,,Dănuț – Orfanul”, elevii participanți identificând astfel caracteristicile acestui fenomen, precum și modalitățile concrete de manifestare.

    Fiind un fenomen mult mai des întâlnit decât am dori sau am crede, BULLYING-ul este prezent în viața de zi cu zi a elevului, pe coridoarele școlilor, în curte, pe străzi și din păcate uneori și în sălile de clasă. Nedepistat la timp, acesta poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în societate, sens în care încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.


    Schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă, precum și anunțarea imediată a unui adult ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg sunt principalele recomandări și soluții abordate de către specialiștii prezenți la eveniment, mesajul transmis fiind sugestiv concretizat în sloganul rostit de toți participanții la final ,,STOP BULLYING!”

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE