More


    Fabula păduchelui parvenit. Așa se-ntâmlă când se urcă scroafa-n copac…

    =


    Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
    Domniţei X, e greu de precizat,
    Dar a-nceput să exploreze locul
    Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
    Căci el, un biet păduche prăpădit,
    Era la înălţimea mult visată
    Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
    Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
    Din părul des, el a ieşit pe gât,
    Spre tâmplă, a urcat încetişor
    Şi, fără mult efort, numaidecât,
    În frunte s-a oprit, învingător.
    Morala e o lecţie de viaţă,
    Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
    Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
    Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies
    P:S Această fabulă este ”dedicată” individului care se crede mare frizer și care se ascunde după realizările nevestesi, care de altfel este o doamnă respecatabilă și o profesionistă desăvârșită în arta coafatului. Se pare că ipochimenul a uitat de trecutu-i dubios iar acum pozează în mare formator de opinie ba mai mult își și permite să ia presa la rost, ba chiar să o jignească, doar fiindcă aceasta a prezentat sau a dorit să prezinte unele realizări ale soției, și vezi doamne nu și-a cerut acordul”ilustrului” parvenit să facă acest lucru. Să nu mai vorbim de limbajul de cartier folosit de acesta cu care de altfel era obișnuit până să înceapă să creadă că face parte și el din protipendada orașului. Noa ce să faci așa se-ntâmlă când se urcă scroafa-n copac…



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img