More


    Jandarmeria Satu Mare, În DOLIU. Colonelul în rezervă Radu Petru Lecuța a decedat

    =


    Jandarmeria Satu Mare se află în doliu după ce colonelul în rezervă Radu Petru Lecuța a decedat, marți dimineața. Acesta era un om extrem de apreciat la Jandarmeria Satu Mare, și nu numai. Pentru scurt timp, a fost și locțiitorul la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

    În această situație, colegii de la Jandarmeria Satu Mare au transmis un mesaj emoționant în care anunța decesul acestuia:

    ”Acum două zile a sosit asupra noastră, ca o lovitură de trăznet care culcă la pământ cel mai falnic copac din pădure, trista veste prin care eram anunţaţi, că cel care a fost camaradul nostru, colonelul în rezervă Radu Petru LEUCUŢA, a pornit pe drumul veşniciei.
    Speranţa noastră, că a fost doar un zvon fals, a năruit-o duşmanul vieţii pământeşti – moartea, care în dimineaţa zilei de 2 octombrie l-a răpit mult prea devreme dintre noi.
    Plecarea lui lasă urme adânci în două familii: în familia sa din Oradea şi în familia jandarmilor, părăsindu-le pe amândouă prematur şi lăsându-ne pe toţi cu ochii plini de lacrimi şi cu inimile îndurerate.
    Conştienţi de efemeritatea noastră în această lume transmitem un gând de mângâiere familiei greu încercate, şi i aducem un ultim omagiu camaradului nostru.

    Dumnezeu să-i dea veşnică odihnă!”



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img