More

    Aurora Demeter, una dintre cele mai îndrăgite actriţe

    Una dintre cele mai îndrăgite actriţe ale Teatrului de Nord Satu Mare, Aurora Demeter, căreia apropiații îi spun Rora, și-a deschis sufletul, pentru a o cunoaște mai bine.

    Actrița a absolvit în 1975 Liceul Teoretic din Târnăveni şi în 1980 Şcoala Populară de Artă din Târgu Mureş, după care a intrat în trupa Teatrului de Nord din Satu Mare. Generaţiile mai noi îşi amintesc cu plăcere de evoluţiile ei în comediile româneşti interbelice („Gaiţele”, „Titanic Vals”) sau rolurile scurte, dar de mare impact, din „Yom Kippur” sau „Profesorul de franceză”.

    Rora s-a născut chiar de ziua copilului, interpretând de-a lungul timpului numeroase roluri pentru copii. Atunci când vorbește despre ea, te face să o îndrăgești din prima.

    “M-am născut în zodia gemeni într-o zi de 1 iunie, anul nu mai contează pentru că sunt veche, dar cu spirit tânăr (zic eu) deja, puțin pensionară, puțin încă pe scenă, și sper să fie o perioadă mai îndelungată de aici încolo în slujba Thaliei! Îmi place să socia-lizez cu oameni de calitate, cu energii pozitive, pentru că eu sunt o fire pozitivă și mă îndepărtez urgent de cei cu energii negative. Îmi plac călătoriile, cred că în altă viață am fost voiajor, ha…Sunt exigentă cînd este vorba de profesie, dar destul de copilăroasă în viața privată, în sensul că sunt o credulă , deși am fost mințită deseori și încă nu m-am vindecat, dar asta sunt eu, nu degeaba sunt născută în zodia gemeni, poate ar mai trebui să scriu câte ceva despre mine, dar îi las pe alții să mă caracterizeze, sunt sigură că știu să o facă mai bine decât mine!”, spune actrița.

    Rora Demeter a cochetat de mică cu teatrul, încă de atunci interpreta diferite roluri, create chiar de ea.
    “Eu am cochetat cu teatrul de la grădiniță, îmi aduc aminte că la casa părintească, în curte, pe bătătorul de covoare puneam o pătură care era “cortina”, adunam vecinii, copiii de pe stradă, și eu mă desfășuram. Apoi, mai târziu , în liceu făceam parte din trupa de teatru, eu fiind liderul, în sensul că mă implicam cel mai mult! Interpretam mai multe roluri în același spectacol din lipsă de personaje. Cam așa a început dragostea de teatru! Dacă nu aș fi fost actriță, cu siguranță eram medic, am avut și am o deosebită stimă față de această profesie!”, a declarat Rora.

    Fiecare rol pe care îl interpretează este ceva inedit. De-a lungul anilor a interpretat numeroase personaje, s-a implicat 100% de fiecare dată și nu a avut preferințe, însă poate, poate unele roluri….au fost cu adevărat reale provocări.

    “Nu cred că am avut un rol anume apropiat sufletului meu, toate au fost importante, dar desigur roluri cum ar fi travestiurile au fost reale provocări , ultimul travestit fiind Malvolio din “A douăsprezecea noapte” de W.Shakespeare, și bineînțeles nu trebuie uitat cel mai longeviv tra-vestit – Moș Crăciun”.

    Atunci când ești pe scenă, oamenii te privesc cu alți ochi, închipuindu-și că viața actorilor este altfel, mai diferită decât a celorlalți oameni.

    “Când nu sunt pe scenă, fac mai multe, gătesc, citesc, plimbări cu patrupedul meu Mickey, vizionez filme bune, vizite la prieteni dragi, iar vacanțele le petrec în afara Sătmarului în fiecare an! Viață de om normal, zic eu, în anormalitatea în care trăim! Viața unui actor în Satu Mare? Exact ca și a celorlalți concitadini! Din păcate, Sătmarul a cam rămas în urmă față de județele vecine, privind locurile de agrement, infrastructură, curățenie și aș mai putea enumera, dar nu vreau să mă indispun!”, a mai adăugat Rora Demeter.

    Despre publicul sătmărean…
    “Publicul din Satu Mare este unul generos și, față de multe alte teatre din țară, aici se fac spectacole pentru copiii de grădiniță, clasele I-VIII, licee, de aceea aici publicul se formează de când sunt încă la vârste mici. Bineînțeles că sunt sătmăreni care nu știu unde este clădirea Teatrului, dar asta este altă poveste!”, spune actrița.

    Rora Demeter , la fel ca și mulți alți actori, și-ar fi dorit să joace în filme, să treacă puțin granița scenei de la teatru, să încerce și altceva, însă, de multe ori, distanța mare dintre Satu Mare și București îngreunează oarecum lucrurile.

    “Din păcate, din cauza poziției geografice a Sătmarului, actorii de aici sunt mai puțin solicitați să joace în filme, telenovele, distanța fiind un impediment real! Normal că mi-ar fi plăcut să joc și în filme, dar… e bine și așa!”, a mai adăugat talentata actriță.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE