More


    FOTOGALERIE. Cu ce au fost înlocuite fostele GARAJE ILEGALE? Imagini DOVEDITOARE

    =

    În locul garajelor din Micro 15 au fost făcute parcări. Lucrările de modernizare vizează și asfaltarea străzii Milcov. 

    Primăria Municipiului Satu Mare continuă planul de revitalizare a cartierelor din municipiul Satu Mare. Lucrări de modernizare au fost făcute și în Micro 15. Astfel, în locul garajelor care au ajuns în timp mai mult spații de depozitare, au fost realizate mai multe locuri de parcare.

    În curțile interioare ale blocurilor T1, T3 și T5, care erau neasfaltate și neamenajate, au fost realizate locuri de parcare, iar aleea pietonală care face legătura cu str. Prahovei a fost refăcută. De asemenea, în spatele terenului de sport, în locul garajelor inestetice au fost realizate locuri de parcare, astfel încât autoturismele să nu mai ocupe carosabilul și trotuarele din zonă. Tot în cadrul acestor lucrări s-a amenajat și zona degradată de lângă Centrul de permanență situat pe str. Milcov, stradă care se asfaltează și în prezent.

    Cu ocazia acestor lucrări, Primăria Municipiului Satu Mare a făcut și pregătirile necesare pentru ca anul viitor să se facă și introducerea iluminatului public în parcările amenajate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img