More


    Maria Petca Poptean, viață dăruită cântecului

    =

    Am 15 costume populare autentice oșenești dar cel mai valoros este costumul primit de la mama mea și este foarte vechi.

    Originară din Târşolţ, Maria Petca Poptean este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite soliste de muzică populară din întreaga regiune şi unul dintre principalii promotori ai culturii tradiţionale din Ţara Oaşului.

    Solist vocal liber profesionist, Maria s-a născut în 2 ianuarie 1954 la Târşolţ, judeţul Satu Mare. Clasele primare le începe în comuna natală Târşolţ între anii 1960-1964, iar între 1965-1969 urmează cursurile Şcolii Generale clasele V-VIII în aceeaşi localitate. Îşi continuă liceul la Negreşti Oaş între anii 1969-1973, după care urmează cursuri de specialitate sub îndrumarea unor profesori de marcă ai domeniului muzical.


    Maria Petca Poptean este o persoană simplă, îi place să spună despre ea că este modestă, optimistă, ambițioasă cu dragoste și respect pentru tradițiile neamului românesc și cu credință în Dumnezeu.
    Dragostea pentru muzică, talentul îl are din familie, însă niciunul dintre părinți nu a mers pe acest drum.

    “Nu moștenesc pe cineva anume, din familia mea toată lumea are voce dar nu au cântat și nu au făcut carieră muzicală. După mine a venit fiul meu Răzvan, care a urmat Liceul de muzică din Satu Mare – clasa de clarinet clasic- și apoi Conservatorul din Cluj Napoca, urmat de un doctorat în muzică, iar în prezent este lector la aceași instituție, membru în Orchestra Natională de Tineret a României și solist instrumentist la clarinet clasic, obținând până în prezent, premii naționale și internaționale la diferite concursuri.” a spus Maria.

    Maria Iubește tot ceea ce ține de artă, în special arta populară și cântecul autentic (tradițional) românesc. La un moment dat și-ar fi dorit să devină actriță dar nu a avut susținerea necesară la acele vremuri. Artista provine dintr-o familie cu mulți frați. La fel ca orice artist una dintre melodiile interpretate de ea, o are mai la suflet.

    “Toate melodiile îmi sunt dragi, dar totuși o melodie dragă sufletului meu la care am compus versurile, special pentru mama mea “Mamă câ-ți prunci ai avut”- suntem mai mulți frați pecați prin lume ( Franța, Italia, Anglia sau SUA ) și care reprezintă oarecum soarta familiei românului.

    Așa cum este și normal se mândrește cu faptul că este oșancă.


    “Intotdeauna m-am mândrit cu asta și nu mi-a fost rușine niciodată, deși eu am copilărit în Țara Oașului, dar nu am stat mult timp, pot să spun că sunt sătmăreancă, deoarece locuiesc în Satu Mare de 38 ani.

    De-a lungul timpului a fost ajutată și sprijinită de mai multe persoane. De cele mai multe ori un artist reușește prin forțele proprii, prin talent, însă niciodată nu strică un ajutor în plus.

    “Ar trebui să mulțumesc mai multor persoane care m-au ajutat, sprijinit și recomandat la începutul carierei mele: Iacob Dance -fost coregraf de dansuri populare de la Centrul de creație Satu Mare și Vasile Berinde -fost director al Casei de cultură din Negrești Oaș, precum și multor realizatori de radio si televiziune care și-au pus amprenta în cariera mea.

    Țâpuritura oșenească este un stil arhaic de interpretare vocală a cântecului popular din Țara Oașului, este specifică numai acestei zone folclorice și necesită calități vocale deosebite deoarece acest stil impune interpretarea în tonalități foarte acute. Cântecul oșenesc (“țâpuritura”) este autentic din zona Oașului și este înțeles de munteni, dobrogeni, moldoveni sau de olteni.” a adăugat Maria Petca Poptean.

    Artiștii, în general sunt nevoiți să facă destule sacrificii pentru a reușii în carieră, pentru a ajunge acolo unde visează, acolo unde își doresc.

    “Când rostești cuvântul artist, automat te gândești si la sacrificii din carieră, lipsa din familie pe peroada participărilor la turneele de spectacole, filmări sau diferite evenimente culturele sustinute de artiști. Toată viața am visat și încă mai visez, să aduc cântecul oșenesc să fie cunoscut în țară și străinătate. Țara Oașului este o zonă mirifică cu un folclor arhaic ,autentic oașului.” a spus artista.

    Anul acesta primarul Aurelia Fedorca i-a înmânat Mariei Petca Poptean titlul de cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș, pentru contribuția pe care o are la promovarea tradițiilor oșenești și a orașului în care a trăit și s-a format.

    “De-a lungul carierei mele ,am primit diferite diplome sau premii la concursuri și festivaluri, dar la primirea titlului de “CETĂȚEAN DE ONOARE” al orașului Negrești Oaș -11 august 2018-am avut cele mai mari emoții, am simțit că î-mi este recunoscută munca și eforul celor peste 40 ani, din cariera mea artistică. Mulțumesc frumos doamnei primar Aurelia Fedorca, Consiliului local al orașului Negrești Oaș și nu în utimul rând cetățenilor din Negrești Oaș, pentru că știu că mă apreciază și mă iubesc.” își amintește cu drag interpreta. Când povestește depre amintirele dragi, își amintește cu emoție.


    „Îmi amintesc cu drag și nostalgie de anii copilăriei și tinereții mele petrecuți în comuna Tîrșolț (locul unde m-am născut) și Negrești Oaș, când participam la manifestările culturale unde învățam obiceiurile, tradițiile, cântecele (țâpuritura) sau “danțu”oșenesc. Tot ce am făcut și fac pentru promovarea folclorului oșenesc, încerc să le las mai departe tinerilor din ansamblul”Măgura-Oaș”și nu numai, îmi amintesc cu drag primul mare festival la care am participat și la care am fost laureată “festivalul Național Maria Tănase”de la Craiova, precum și de la primele înregistrări în radio și televiziune sau primele turnee de spectacole în țară sau străinătate.” a mai adăugat artista.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img