More

    O reuşită a primarului Daniel Balog!

    Comuna Craidorolţ este hărăzită a avea evenimente de anvergură şi le are aproape în fiecare lună. Sigur, pe cele mărunte, de toate zilele nu le amintim, dar cele de mare importanţă sunt în vizorul presei scrise, dar şi a televiziunii. Ziua de 9 noiembrie rămâne însemnată, în calendarul reuşitelor comunei, cu cifre îngroşate şi color, fiind ziua în care o delegaţie din Germania, reprezentată a Fundaţiei “Hans Lindner”, delegaţie venită din localitatea Amstort, formată din 10 pompieri voluntari şi fiica lui Hans Lindner, Stefanie cu soţul, au poposit la Craidorolţ, făcând din această zi de 9 noiembrie o adevărată sărbătoare.

    La început, mărturisesc, n-am ştiut despre ce este vorba, dar am văzut o maşină de intervenţii în situaţii de urgenţă, adică o maşină de pompieri, oprită în faţa primăriei şi un număr de 10-12 pompieri voluntari din Craidorolţ, în uniforme şi pregătiţi pentru un exerciţiu. Realitatea că delegaţia germană, în uniforme impecabile, n-au venit cu mâna goală, aducând în dar această maşină atât de utilă localităţii din Craidorolţ. Sigur, dl. Koczinger Tibor, de la fundaţie s-a dovedit un translator şi cunoscător al situaţiei de fapt, de nota zece. Primarul Balog Daniel era cuprins de emoţii, dar în sala de primire “a călcat pe emoţii” şi a prezentat comuna cu multă mândrie, dar cu o modestie binevenită. Au aflat musafirii, la o cafea şi nişte felii de cozonac, lucrurile interesante despre comună. Am remarcat interesul delegaţiei străine despre comună şi…au aflat cam aceste lucruri:


    Comuna se întinde pe 10.000 ha şi are în componenţă 5 localităţi, compusă din 2.300 locuitori. Numărul lor este în creştere odată cu îmbunătăţirea infrastructurii. Există solicitări de achiziţii şi oferte multe, mai ales că acestă comună intră în zona Carei-Tăşnad. Ocupaţia locuitorilor rămâne agricultura, cu terenuri lucrate 100% şi creşterea animalelor. Este o comună cu puţini tineri plecaţi la muncă aiurea. De aceea dezvoltarea comunei este continuă şi aşteaptă investitori. Există apă curentă, drumuri şi are o aşezare geografică bună. Există oameni ce pot lucra, cu vârsta între 18-55 ani, peste 1500 de persoane. Fericirea constă şi în faptul că râul Crasna străbate Craidorolţul. Este o localitate care cunoaşte multiculturalismul, având toate religiile cu biserici pentru fiecare cult. Comuna este în asociaţie, înfrăţire cu localităţi din România, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Slovacia şi chiar Ucraina – cu localităţile din aceste ţări care au în denumirea lor “dorolt”. Întâlnirile au loc anual şi se ţin pe rând în fiecare ţară cu delegaţii şi formaţii artistice, demonstrând tradiţiile specifice. În localitate, prima clădire a fost construită în 1024 – biserica reformată, fără să i se cunoască istoricul, fiind găsită într-o pădure, izolată. De fapt denumirea de Craidorolţ vine din maghiară : rege şi dorolt însemnând crescători de şoimi, cei care dresau şoimii pentru vânătorile regeşti. De fapt, cadoul oferit de primar este un fanion cu sigla comunei.


    De menţionat că delegaţia a vizitat o parte din municipiul Satu Mare şi s-au urcat în Turnul pompierilor, fiind invitaţi la unitatea de pompieri. Primarul speră într-un parteneriat reuşit! După această prezentare, la maşină s-a făcut procedeul de predare-primire, unde primarul, cu eşarfa tricilor, în faţa musafirilor, a salariaţilor primăriei, a consiliului local şi a invitaţilor, a rostit un frumos cuvânt de “Bun venit la Craidorolţ!”. S-a bucurat de vremea frumoasă adusă de musafiri. Şi-a arătat bucuria pentru donaţia făcută de cei din Amstort, prin ea acoperindu-se un gol în comună, aducând mulţumiri Fundaţiei “Hans Lindner”, făcând ca timpul la intervenţii să se scurteze şi intervenţia să fie mai eficientă.Fundaţia a investit în comună şi va exista parteneriat între primărie şi fundaţie, chiar în privinţa înfinţării de locuri de muncă şi servicii valabile în ambele părţi. Primarul doreşte să se facă demonstraţii privind funcţionarea maşinii, până în cele mai mici detalii, pentru ca pompierii locali să înveţe totul despre maşină şi dotările, multe la număr.


    Dna Stefanie, fiica lui Hans Lindner, a mulţumit pentru primire şi a arătat faptul că Fundaţia este activă în România de peste 25 de ani, având multe proiecte comune, finalizate acum cu Craidorolţ. A impresionat-o gestul pompierilor voluntari din Germania care au dăruit maşina şi le mulţumeşte lor şi similarilor din România, care, de multe ori îşi pun viaţa în primejdie pentru salvări de vieţi. Mulţumeşte primarului Balog Daniel care se implică atât de mult, chiar se dăruieşte activităţilor pentru comună.


    Reprezentantul pompierilor din Germania a mărturisit că Hans Lindner i-a învăţat că dacă unuia îi merge bine, ar trebui să facă să le fie bine şi altora! A adus o echipă de voluntari pentru a contribui la mesajul : Să ajutăm când este necesar şi că aici, în Craidorolţ începe o nouă etapă care duce spre mai bine! A mai spus că utilajul trebuie întreţinut cu responsabilitate. A înmânat cheile maşinii primarului Balog Daniel. A vorbit dl. Bura, un om în meserie, ofişer atâţia ani, bun profesionit. A subliniat că trebuie să ne adaptăm situaşiilor de urgenţă, iar gestul Fundaţiei “Hans Lindner” este unul de-a dreptul impresionant. Deşi în 2012 cariera sa a cunoscut finalitatea ca militar, este mereu implicat în comunităţi pentru a ajuta semenii. A lucrat mult cu voluntarii la exerciţii, instruiri şi intervenţii. Această autospecială este extrem de importantă pentru a asigura o protecţie corespunzătoare. Felicitări pentru gestul mărinimos! – a spus dl. Bura în final.


    S-a făcut o poză colectivă şi s-a trecut la demonstraţii până s-a ajuns la intervenţii cu apă, cu pompe speciale, cu spumă, aducând canistre pline cu lichide de mare utilitate, prelungitoare de tuburi, de furtun special, de sirenă. Totula funcţionat impecabil, fiecare ştiindu-şi locul şi sarcina. M-a impresionat că aşezându-le la locul lor, toată instalaţia şi chiar canistrele au fost spălate şi apoi aşezate la locul lor. În spatele primăriei, în curtea interioară a arătat delegaţiei condiţiile în care maşina specială va fi păstrată, acum finalizându-se garajul special. I s-a oferit primarului o reuşită carte, lucrată color despre cei 150 de ani de existenţă a grupei de pompieri voluntari în Germania. Oricum, primarul din Craidorolţ s-a dovedit atât de mulţumit pentru această reuşită încât a uitat că şi prin acest gest a căutat să dea populaţiei de pe raza comunei mai mult decât uneori a primit. La el nu există ignoranţă şi ură, deşi a trăit multe şi mai bune şi mai rele. L-am întrebat ce şi-ar mai dori? Sănătate! O viaţă mai bună pentru cei mulţi! O ţară mai frumoasă! O Românie bogată în valori. Valori pe care să ni le preţuim! Bineînţeles, aici, pe pământ, nu sub pământ! Să neglijăm valorile de lângă noi este un lux nepermis! Şi o mare pierdere! Va rămâne credincios jurământului depus la mandatele de primar. Îşi iubeşte locuitorii din comună, îşi iubeşte comuna, pe care o vrea mai frumoasă şi cu un nivel de trai în creştere. Cam aşa gândeşte primarul Daniel Balog şi noi, Gazeta şi NVTV suntem alături de el şi-i dorim succes!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE