More


    Șase persoane s-au prezentat în audiență la Prefect, jumătate cu probleme de fond funciar

    =

    Șase persoane s-au prezentat în audiențele de ieri ținute de prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, alături de consilierul juridic, Tibil Adriana, şi consilierul pe relaţii cu publicul, Florin Găzdac. Din cei șase petenți, trei au avut probleme de fond funciar referitoare la suprapuneri de terenuri, puneri în posesie şi atribuire teren în baza legii nr. 231/2018. În aceste cauze, pe baza documentelor depuse se vor face verificări la nivelul Instituţiei Prefectului şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare.
    Tot în audienţă, s-a prezentat o persoană care a solicitat sprijin pentru schimbarea locuinţei sociale pe considerentul situaţiei medicale grave a familiei sale. Prefectul i-a solicitat să depună un memoriu justificativ pentru a se identifica o soluţie în acest sens.

    O altă persoană a sesizat faptul că nu a obţinut o adeverinţă pentru dovedirea perioadei în care a lucrat în grupa a II-a de muncă deşi a făcut toate diligenţele necesare. Prefectul, în urma demersurilor făcute anterior, a informat persoana că la nivelul Biroului judeţean al Arhivelor Naţionale cauza este cunoscută şi este pe cale a se rezolva în cel mai scurt timp posibil.

    Într-un alt caz a fost solicitată punerea la dispoziţie a unui ordin al prefectului din anul 1992. Prefectul a îndrumat persoana să depună o solicitare în scris pentru a i se comunica actul ce urmează a fi identificat în arhivă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img