VIDEO. DISPERARE. Cinci copii STRIGĂ după AJUTOR. Au NEVOIE de NOI!!!

O familie cu cinci copii, din judeţul Dorolț, este greu încercată de soartă. Cinci suflete dorm într-o singură cameră. În locul în care se odihnesc, au o sobă care le ţine de cald, bucătărie improvizată într-un hol și o baie mică, mult prea mică.

Casa în care își duce veacul acestă familie se află într-o stare deplorabilă, iar soarta celor 5 copii stă în acest moment în mânile sătmărenilor cu inimă mare.

Chiar dacă situația lor este grea, și nu doar de acum, nu au dorit să apeleze la nimeni deoarece le-a fost rușine. Copii, majoriatea fete, sunt cuminți, harnice și silitoare.

Cea mai mică fetiță are doar doi anișori, iar fratele lor cel mare are 19 ani. Când i-am vizitat, în ajunul Crăciunului cu toți munceau.Tatăl tăia lemne afară, fetele cele mari de 12, respectiv 16 ani măturau și spălau vase iar mama era plecată în sat pentru a cumpăra un mic tort pentru fetița de 12 ani, era ziua ei de naștere.

“Ne descurcăm greu, mai ales pe timp de iarnă, vara e altfel. Greu şi cu lemne şi cu bani.” A spus mama.

În preajma sărbătoriloe au fost numeroși sătmăreni care au aflat de acest caz, atat de aproape de noi și au oferit familiei alimente, haine și jucării. Cele mici au fost atât de fericite când și-au desfacut păpușile primite în dar și cât de micuțe sunt au știut că ambalajele de hărtie de la cutiile de păpuși trebuie puse deoparte pentru a avea la foc.

Fata cea mare a familiei are 16 ani și învață la colegiul Tehnic Eliza Zamfirescu, dorește să învețe o meserie legată de frumusețe .

Chiar dacă le este jenă să ceară, nu se opresc din mulțumiri , iar ochii mamei sunt plini de lacrimi de fericirie.Pentru cei care vor să facă o fapta bună, chiar dacă Crăciunul a trecut, poarta acestei familii și mai ales sufletele lor sunt deschise.

Îi găsiți în Dorolt,prima stadă la dreapta la căsuța cu numărul 59.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Vernisaj expoziție de desene, grafică, pictură și fotografie, la Carei

Luni, 11 noiembrie 2019, începând cu ora 16.00, în noua galerie de arte vizuale de la etajul castelului Károlyi din municipiul Carei a avut...

VIDEO/FOTO. DRAMĂ. Tânăr din Negrești -Oaș, UCIS de poliție. ÎMPUȘCAT ca un CÂINE

Un tânăr din Negrești Oaș a fost ucis de polițiștii indonezieni. Versiunea oficială a polițiștilor din Indonezia a fost că s-a opus arestării. Prietenul...

O nouă ediție reușită a Cupei Luceafărul

Colegiul Național Mihai Eminescu, Comisia Metodică a Ariei Curriculare Educație Fizică/Arte, a organizat la finalul săptămânii trecute tradiționalul Turneu Internațional de Baschet băieți dotat...

Careianul Daniel Tentiș, bronz la Campionatul European de atelaje trase de câini

Membru fondator al Snow Wolves Trascău, careianul Daniel Marius Tentiș a participat în week-end la Campionatul European de atelaje trase de câini (pe roți),...

Cine stinge lumina(math)?

E greu să vorbești sau să scrii azi despre altceva decât despre rezultatele alegerilor prezidențiale... Parcă orice subiect am alege la bursă ne e...