More


    CCR susține că există conflict între Ministerul Public şi Parlament pe tema protocoalelor cu SRI

    =

    Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

    În şedinţa CCR din 28 noiembrie, părţile implicate în conflict au susţinut punctele de vedere. Astfel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a spus atunci că situaţia de după 2009 e foarte gravă, precum în perioada comunistă, când organele securiste făceau investigaţii penale, scrie MEDIAFAX.
    Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor l-a acuzat pe procurorul general Augustin Lazăr că a minţit atunci când a spus că protocoalele sunt doar metodologii de lucru.
    Florin Iordache a susţinut că ofiţerii SRI acţionau ca veritabile organe de cercetare secrete,iar, prin încheierea acestor protocoale, a fost ştirbit atributul suveran al instanţelor de a se pronunţa asupra litigiilor.
    În replică, reprezentantul Ministerului Public la CCR, Iuliana Nedelcu, a declarat că acestea au fost documente tehnice şi nu a existat o interdicţie de clasificare a lor. Totodată, aceasta a spus că protocoalele au fost acorduri tehnice, care nu au stabilit norme juridice de conduită.
    Sesizarea Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor trebuia să se dezbătă în urmă cu două săptămâni, însă a fost amânată deoarece Florin Iordache, cel care a semnat sesizarea la CCR, nu a putut participa la şedinţă pentru a susţine punctul de vedere al Parlamentului. Sesizarea a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor deoarece în ziua respectivă preşedintele forului inferior al Legislativului, Liviu Dragnea, i-a delegat acestuia atribuţiile funcţiei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img