More



    Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

    Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, a declarat, miercuri seara, că bugetul pentru 2019 va fi sigur aprobat în februarie.

    „Ştiţi că în decembrie noi am dus bugetul în CSAT. A fost suspendată şedinţa de domnul preşedinte. Am ieşit din şedinţă fără să rezolvăm cazul. Dacă atunci era aprobat bugetul, se continua cu o sesiune extraordinară şi aveam bugetul aprobat. Însă, ceea ce trebuie să ştie românii: clar vom aproba bugetul în februarie. (…) Clar vom aproba bugetul. Clar îl vom trimite domnului preşedinte la promulgat. Evident (că există un proiect de buget – n. red.)! Dar ce credeţi că a fost depus în CSAT? O hârtie goală?! Un proiect de buget a fost depus în CSAT”, a afirmat, miercuri seara, Marius Budăi, la Digi 24.
    De asemenea, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale a explicat că, din punct de vedere tehnic, fiecare minister merge la Ministerul Finanţelor, nu la ministrul Finanţelor, şi îşi introduce în aplicaţie bugetul.
    „Lucrul ăsta e făcut de la începutul lui decembrie (2018 – n. r.). Deci, noi aveam bugetul, aveam construcţia făcută. Chiar dacă s-a atacat la Curte noua lege care prevedea majorarea punctului de pensie în 2019, noi am răspuns cu o ordonanţă de urgenţă unde am prins în acea ordonanţă de urgenţă de sfârşit de an – OUG 114 pe 2018 – majorarea punctului de pensie, aşa cum am promis în programul de guvernare. Suntem determinaţi, suntem hotărâţi să facem ceea ce am spus şi am spus-o şi o s-o repet tot timpul: una dintre priorităţile noastre principale este mai mulţi bani în buzunarele românilor. Şi aşa vom face, pentru că suntem într-o dinamică a activităţii, şi rezultatele economice ne permit, dar şi situaţia financiară a românilor trebuie îmbunătăţită. Ne-am angajat să facem asta şi ne luptăm pentru asta”, a punctat Budăi.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE