Beltiug, localitate cu o existenţă multiseculară şi în care viţa de vie a fost şi este un element important



Comuna Beltiug are o existenţă multiseculară, registrul din Oradea, document bisericesc, atesta Beltiugul din 1216. Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul comunei au scos la iveală urme care atesta trecere pe teritoriul comunei a tătarilor. În anul 1241, în migraţia lor pe teritoriul comunei Beltiug au avut ciocniri cu populaţia locală, lucru dovedit de mormintele rămase din acea vreme şi cunoscute sub numele de mormintele de pe colina Batum, după numele conducătorului coloanei de tătari ce au trecut pe acest teritoriu.

În anul 1412 fiul regelui Bela al IV-lea al Ungariei Akos, împreună cu suita sa colindând meleagurile sătmărene în drum spre Carei, în perioada de vară pe o căldură dogoritoare, în timp ce treceau pe teritoriul comunei au cerut sa fie serviti cu apa din râul Crasna, care avea albia prin centrul comunei de azi. Nimeni nu l-a putut servi cu apă, deoarece nu aveau nici un vas. Văzând în porumb dovleci i-a sfătuit ca să taie un dovleac cu cuţitul şi să-i scoată miezul după care să fie servit cu apă. În scriptele sale de călătorie înscrie locul „Beltok”care denumire evoluează sub mai multe forme, stabilindu-se ulterior denumirea de Beltiug.


Cea mai veche construcție din comuna Beltiug este biserica romano-catolică,construcția datând din 1481 și declarată monument istoric.Biserica din Beltiug a fost construită concomitent cu biserica din Ardud. Acest lucru este atestat de o inscripție aflată în fosta sală cavalerească din cetatea Ardudului. Comuna Beltiug a fost proprietatea familiei Czudar din neamul Balchui si Dragfi. În jurul bisericii a exist o cetate. Depsre existența acestei cetăți ne stau mărturie evenimentele din secolul al-XVI-lea.

După familia Dragfi, posesorii noi ai comunei au fost cei din familia Prepostvary. Acest lucru este atestat de existența unui monument de marmură care dăinuie și astăzi, găsindu-se în incinta bisericii romano-catolice, monumental datând din anul 1597 cu ocazia înmormântării unui membru al familiei Prepostvary pe nume Valentin. Mormântul acestui posesor al Beltiugului a fost distrus în timpul incendiului din 6 septembrie 1862, rămânând numai monumental de marmură.


În secolul al-XVII-lea Beltiugul împreună cu Ardudul au intrat în posesia familiei Rakoczi. Pe la mijlocul secolului al-XVII-lea tătarii pătrund în Transilvania să-l pedepsească pe Gheorghe Rakocki care a încercat să-i convertească pe români la Calvinism(maghiarii erau de religie unitară). În anul 1703 un urmaș al principelui și anume Francisc Rakoczi al-II-lea a provocat un război împotriva austriecilor. În timpul luptelor cu austriecii Beltiugul este ocupat de armata lui Rakoczi. În 1711 războiul se termină cu victoria austriecilor. Pacea s-a încheiat la Satu Mare, Rakoczi fuge în Franța, apoi în Turcia. Averile lui printe care și Beltiugul și Ardudul ajung în posesia consulului Karoly.

Istoria viţei de vie în Beltiug
În anul 1730, sub influenţa şi la recomandarea contelui Karolyi Sandor, Beltiugul a fost colonizat cu şvabi aduşi din Germania (posibil şi Austria). Contele a recunoscut potenţialul viticol al dealurilor din jurul Beltiugului şi le-a dat svabilor terenuri pe care să practice viticultura fără să le ceară dijma vreme de 2 ani. Suprafeţele plantate cu viţa de vie au crescut în timp, ajungând spre sfârşitul comunismului la câteva sute de hectare în zona Beltiug – Răteşti, fiind una dintre principalele surse de venit ale localnicilor. Dupa revolutia din 1989, viile nu au mai fost lucrate şi dintr-o podgorie întinsă, au mai rămas doar parcele de dimensiuni mici exploatate în mod individual de familiile din sat. A urmat apoi o perioadă de ‘’linişte’’, până când în anul 1999, Johann Brutler, se întoarce în ţară din Germania, unde a locuit 26 de ani şi înfiinţează prima plantaţie „nouă” în Beltiug şi crează vinurile Nachbil care stârnesc încet curiozitatea specialiştilor si mai pe urmă a familiiilor din localitate printre care şi a familiei Hetei, astăyi mare producătoare de vinuri.


Pivniţele săpate în Dealul Hagău din Beltiug sunt unicate în România şi reprezintă o dovadă de necontestat a faptului că oamenii acestor locuri au preţuit dintotdeauna vinul şi ca viaţa lor se împărţea între gospodaria din sat şi crama de pe deal. Cele peste 370 de pivniţe reprezintă o copie a satului şi nu intamplator, atunci când in 1862 casele din sat au ars în urma unui incendiu devastator, întreaga populaţie a fost mutată, pe perioada iernii, în „casele” de pe deal.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts