More


    LIVIU DRAGNEA: Zece miliarde de euro pentru investiții

    =

    Liviu Dragnea a anunţat printr-o postare pe pagina Facebook că, începând de joi, primarii au un nou instrument – Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, fiind puse la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităților 10 miliarde de euro. Liderul PSD spune că este nevoie ca primarul „să vină cu doar două documente la Bucureşti şi banii merg la comunitate”.

    Începând de joi, primarii pot folosi Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiecte destinate comunităţilor locale. Anunțul a fost făcut chiar de președintele PSD, Liviu Dragnea.
    „Când eram ministrul Dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experienţa de preşedinte al Consiliului judeţean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulţi mi-au spus atunci că e o nebunie şi că nu voi reuşi.
    Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument – Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Românii merită să aibă aproape de casă şcoli, grădiniţe, creşe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă şi canalizare, reţea de electricitate şi gaze naturale. Sunt bani şi pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale şi lăcaşuri de cult”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de facebook.
    Liderul social-demo-crat a adăugat că accesarea fondurilor depinde „numai” de primar.
    „Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni. Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universităților 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună. Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!”, a mai scris Liviu Dragnea.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img