Marcel Ciolacu este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Marcel Ciolacu, după votul de miercuri. Pentru şefia Camerei a mai candidat şi Raluca Turcan, susţinută de PNL, PMP şi USR.

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat miercuri, comentând numărul mare de voturi obţinut de Marcel Ciolacu pentru a prelua funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, că ”Ponta şi ai lui s-a întors la PSD, iar acum ProRomânia este înapoi la matcă”.

”Ponta şi ai lui s-a întors la PSD, pentru că asta înseamnă asta. Noi am propus, de fapt UDMR a propus amânarea pentru o săptămână. Nu au fost de acord. PSD, ALDE şi ProRomânia au votat împotriva acestei amânări”, a declarat la Digi24 deputatul USR Ionuţ Moşteanu.

El a mai spus că nu era o urgenţă alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

”Nu se întâmpla nimic. Sunt trei vicepreşedinţi care puteau să conducă şedinţele Camerei. Aveam nevoie de răgazul acesta. S-a discutat cu cei din Opoziţie. Ar fi fost necesare încă câteva zile, însă Victor Ponta i-a strâns cu uşa pe cei de la PSD, i-au aprobat, după ce un an nu i-au aprobat să-şi facă grup parlamentar, iar acum ProRomânia este înapoi la matcă, la PSD”, a adăugat el.

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Marcel Ciolacu, după votul de miercuri.

Marcel Ciolacu a obţinut 172 de voturi, în timp ce Raluca Turcan, susţinută de PNL, USR şi PMP, a primit 100 de voturi.

Reprezentantul UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat de 20 de deputaţi.
Totodată, 11 voturi au fost anulate.

Pentru şefia Camerei Deputaţilor au candidat Marcel Ciolacu (PSD), Raluca Turcan, susţinută de PNL, PMP şi USR, iar din partea UDMR Kelemen Hunor.

Începând cu anul 2002, Ciolacu a fost consilier local şi prefect interimar la Buzău. În martie 2013, prim-ministrul de atunci Victor Ponta l-a numit pe Ciolacu în funcţia de consilier onorific, pe probleme de regionalizare şi administraţie publică, iar în 2014 Marcel Ciolacu a devenit secretar al Camerei Deputaţilor.

Între 2007 şi 2008, Ciolacu a condus la Buzău compania primăriei, Urbis Serv.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

VIDEO VIORICA DĂNCILĂ a bătut orice RECORD în România: Este PRIMUL politician care a vorbit CONTINUU, timp de peste 145 de minute

Viorica Dăncilă a bătut orice record în democrația românescă! Este primul politician care a vorbit peste 145 de minute continuu, la o conferință de...

Încă 11 autobuze hibrid vor sosi la Satu Mare

Primăria municipiului Satu Mare a semnat, ieri, un contract cu fabrica SOLARIS, potrivit căruia în anul 2020 vor sosi în municipiul Satu Mare 11...

O nouă zi plină pentru echipa de campanie a PSD Satu Mare

O zi plină de campanie în municipiul Satu Mare alături de prieteni și colegi dragi. Deputatul Ioana Bran, consilierii municipali Ciprian Crăciun, Mariana Sălăgean...

Cu și despre parcări!

De prin trafic adunate... Imaginea de sus vine cu o rugăminte a proprietarei... „Mi-a lovit mașina nou-nouță cât am fost la serviciu, în Micro 16,...

Care va fi preţul brazilor de Crăciun

Romsilva scoate la vânzare în acest an zeci de mii de brazi “În acest an, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are posibilitatea de a...