More

    Papa Francisc în România

    Vineri, la sosirea în România, Papa Francisc va fi întâmpinat de către preşedintele Klaus Iohannis la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, la ora 11:25, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:05, anunţă Administraţia Prezidenţială.

    Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa Francisc merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.
    La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.
    Sâmbătă, 1 iunie, la ora 9.30, Pontiful pleacă de la Bucureşti cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, Papa Francisc merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice. În jurul orei 17.00, Papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. La 17.30 face o vizită la Catedrala romano-catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, Papa Francisc se întoarce cu avionul la Bucureşti.
    Duminică, 2 iunie, Sfântul Părinte pleacă de la Bucureşti cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcţia Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, Pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice şi recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În jurul orei 17.00, Papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun. Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE