Programul complet al Papei Francisc în România

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. În Bucureşti se estimează că pe străduţele de lângă „Sfântul Iosif” vor fi cel puţin 20.000 de pelerini, iar Suveranul Pontif va merge cu papa-mobilul.

„Vineri, 31 mai 2019, în jurul orei 08:00, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre Bucureşti, iar în jurul orei 11:30 va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti, unde va avea loc primirea oficială, urmată apoi de ceremonia de bun venit la intrarea în Palatul Cotroceni”, a precizat, luni, părintele Wilhelm Dancă, reprezentant la Bisericii Catolice.

Potrivit programului, la Cotroceni, Papa Francisc va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, urmată apoi de o întâlnire cu premierul României Viorica Dăncilă, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni. În jurul orei 15:45, Papa va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei.

Tot în prima zi a vizitei, Papa va merge şi la noua Catedrală Ortodoxă, apoi va ţine Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se va încheia, la ora 17.00, cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.

Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Iosif în după-amiaza de vineri, 31 mai 2019, prima zi a călătoriei sale apostolice în România, a anunţat Pr. Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, într-un comunicat.

Papa Francisc al doilea Papă care celebrează Sf. Liturghie în catedrala romano-catolică din Bucureşti, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, pe 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic.

În ziua de sâmbătă, 1 iunie, Papa va pleca cu avionul spre Bacău, apoi va ţine Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Şumuleu – Ciuc, începând cu 11.30. De aici, Papa va fi transportat cu elicopterul la Iaşi, unde, în jurul orei 17:25 va vizita Catedrala catolică din Iaşi. Apoi, Papa va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi. n jurul orei 19.00, Sanctitatea Sa va pleca spre Bucureşti, cu avionul.

În ziua de duminică, potrivit programului, Papa va decola spre Sibiu şi va fi transferat cu elicopterul la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj, la ora 11.00. apa va pleca din România duminică, în jurul orei 17.30, de pe aeroportul din Sibiu.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.

În ceea ce priveşte Liturghia de vineri seară din Bucureşti, de la Catedrala Sfântul Iosif, sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de credincioşi, iar pe străzile din jurul catedralei ar putea fi montate ecrane pe care se va putea urmări slujba oficiată de Suveranul Pontif. De asemenea, reprezentanţii Bisericii Catolice susţin că Suveranul Pontif se va deplasa pe străzile din apropierea Catedralei Sfântul Iosif cu papa-mobilul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Plăcile porțelanate Ultime – design-ul care vă va schimba viața

O adevărată explozie s-a produs în momentul în care plăcile și-au făcut loc în amenajările interioare. Ele au rolul de a scoate în evidență...

Senatorul PSD, Gabriel Leș, încredere deplină în victoria Vioricăi Dăncilă la Prezidențiale

Gabriel Leș, senator PSD de Satu Mare, președinte al Organizației Municipale PSD Satu Mare a transmis un mesaj încurajator în cadrul evenimentului de lansare...

Medalion literar Radu Sergiu Ruba – 65, la Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest,...

Zilele Filmului Românesc la Satu Mare: premiere de la Cannes, Berlin și TIFF

Patru producții românești recente, lansate la Cannes, Berlin sau TIFF, vin la Satu Mare pe 18 și 19 octombrie, în Caravana Zilele Filmului Românesc...

Expoziție “Delta Dunării”

Muzeul Judeţean Satu Mare vă invită la vernisajul expoziţiei de fotografii “Delta Dunării”, expoziţie realizată de artiştii fotografi tulceni Daniel Petrescu, Iliuţă Goean, Valeriu...