Asociația Stea a dat startul unei noi ediții a proiectului EduMotivation pentru copii

În acest an, vacanța de vară a copiilor care frecventează centrul de zi al Asociației Stea aduce noi oportunități de a descoperi modele de succes privind ce înseamnă împlinirea din punct de vedere profesional. Cei 45 de copii care provin dintr-o zonă urbană marginalizată vor descoperii prin activități practice interactive și vizite la diferiți agenți economici și instituții, detalii privind cel puțin 12 meserii, fiind motivați să-și planifice viitorul profesional pornind de la identificarea propriilor aptitudini și preferințe legate viitorul loc de muncă pe care și-l doresc.

Cu sprijinul unor profesioniști voluntari, companii și instituții din Satu Mare, copiii vor avea ocazia până la finalul anului școlar să descopere ce înseamnă să lucrezi în diferite domenii, fiind susținuți să-și identifice aspirațiile în domeniul profesional și să conștientizeze importanța școlii pentru a le putea atinge. Obiectivele proiectului sunt prevenirea abandonului școlar timpuriu, creșterea stimei de sine, dezvoltarea abilităților, a cunoștințelor și a motivației copiilor pentru incluziune socio-profesională, asigurarea accesului la modele pozitive și dezvoltarea la acești copii a sentimentului de aparteneță la societate.

Activitățile de bază sunt organizarea săptămânală de ateliere interactive prin care voluntari – profesioniști ce au reușit să-și găsească vocația – vor transmite acestor copii pasiunea lor pentru meseria pe care o practică, transmitându-le totodată că și ei pot să devină orice își doresc, cu condiția de a face eforturi pentru a-și atinge aspirațiile. De asemenea, copii vor participa la vizite la diferite firme și instituții pentru a descoperi munca la fața locului. În paralel, echipa educativă a Asociației Stea va asigura activități de consiliere vocațională și dezvoltare de abilități, susținând fiecare din cei 45 de copii în construirea până la finalul proiectului a planului lor de viitor profesional.

Cu sprijinul Fundației Hans Lindner din Satu Mare, promotor cu vastă experiență a metodelor practice de educare în rândul elevilor și tinerilor sătmăreni, primele activități ale copiiilor de la Stea au avut loc în cadrul atelierelor meșteșugărești ale fundației. Coordonați de maiștrii și diverși profesioniști, copii au descoperit 4 tipuri de activități, finalizate de fiecare dată cu rezultate tangibile, spre bucuria celor mici care au dobândit cu siguranță experiențe memrabile.

La atelierul de electromecanică, copii au fost fascinați să construiască, cu mânuțele lor, de la A la Z câte o mini-lanternă cu baterii. Ei au învățat într-un mod cât se poate de practic ce înseamnă un circuit electric, care sunt diferitele sale componente și cum se pot asambla acestea. Iar rezultatul a fost spectaculos, aprinderea beculețului determinând adevărate sclipiri în ochii copiilor mândrii de ceea ce au realizat.

La atelierul de tâmplărie, copii au construit obiecte din lemn folosind diferite unelte. Ei au învățat să proiecteze și să măsoare, să șlefuiască și să îngrijească lemnul, să asambleze diferite piese și să decoreze ceea ce au creat. Cea mai interesantă partea a fost să ajute rând pe rând, sub atenta îndrumare a domnului maistru, la mânuirea unui burghiu profesional. La atelierul de ceramică, copii au realizat diferite obiecte decorative. Ei s-au familiarizat cu prelucrarea lutului folosind diferite tehnici și au învățat să-și pună în valuare imaginația și talentul modelând lutul după simțul estetic al fiecăruia.

La atelierul de aluaturi și produse de panificație, copiii au preparat cornulețe cu gem și lipii gustoase cu cașcaval. Ei au învățat să lucreze cu aluatul, să folosească instumente și ustensile din industria panificației și să respecte diferite rețete. Iar spre deliciul tuturor, roadele muncii acestui grup au fost savurate la finalul atelierelor de către toți participanții. ”Așteptăm cu drag profesioniști din Satu Mare, companii și instituații intersate să ne sprijine în organizarea următoarelor ateliere și/sau vizite profesionale, cu scopul de a deschide orizontul acestor copii spre diverse meserii și locuri de muncă existente în Satu Mare. Cei interesați sunt rugați să contacteze responsabilul de proiect, Cristina Bala, la telefon: 0743174169 sau e-mail: asociatiastea@gmail.com”, este mesajul Asociației Stea.

ULTIMELE ȘTIRI

Trei primari au depus azi juramantul de investire în funcție

Prefectul Radu Bud coordonează, ceremoniile de constituire ale Consiliilor Locale în cele 65 de unități administrativ-teritoriale ale județului Satu Mare. Prima ceremonie deschisă de prefect marți 20 Ictombrie , la...

Spectacol de improvizatie, joi la Teatrul de Nord

Joi 22 noiembrie 2020, de la ora 19.00, campionii noștri la improvizație vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați...

Teatrul de Nord pregătește o nouă premieră pentru spectatorii sătmăreni

Zvonurile sunt adevărate, se pregătește o nouă premieră la Teatrul de Nord Satu Mare. Un spectacol de CRISTIAN IOAN. Vedetele sunt actorii Carmen Frățilă...

UDMR Satu Mare propune cea mai bună echipă de candidați. Oferta politică, realizată împreună cu sătmărenii

UDMR Satu Mare și-a prezentat marți oficial candidații pentru Parlamentul României. Lóránd Magyar și Szabolcs Nagy, candidați la Camera Deputaților, Lóránd Turos, candidat pentru...

Latest Posts

Centre Humanes Business