Evenimente organizate la Satu Mare de Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri



Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.

An de an, Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (United Nations Office on Drugs and Crime – UNODC) coordonează campania globală de marcare a Zilei Internaţionale împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, propunând diverse teme adaptate problematicii drogurilor la nivel mondial, cu scopul de a trage un semnal de alarmă şi a determina factorii de decizie implicaţi să acţioneze eficient pentru contracararea acestui fenomen.

Anul acesta, tema propusă de UNODC este „SĂNĂTATE PENTRU JUSTIŢIE. JUSTIŢIE PENTRU SĂNĂTATE”, temă ce îşi propune să sublinieze importanţa cooperării între instituţiile din domeniul sănătăţii şi justiţiei. Un răspuns eficient la problema drogurilor are nevoie de colaborarea strânsă între justiţie, sănătate şi serviciile sociale, pentru a oferi soluţii integrate, în acord cu convenţiile internaţionale şi cu respectarea drepturilor omului.

În concordanță cu misiunea instituțională și, implicit, cu obiectivele specifice cuprinse în documentele strategice în domeniul reducerii cererii de droguri, Agenția Națională Antidrog (ANA) se alătură, ca în fiecare an, organismelor internaționale în marcarea Zilei Internaţionale împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri, prin organizarea de activităţi, la nivel naţional, menite să tragă un semnal de alarmă cu privire la dinamica acestui fenomen.

Astfel, ANA, prin centrele teritoriale, va promova mesajul propus de UNODC şi va organiza o serie de activităţi de informare, sensibilizare, conştientizare şi de petrecere a timpului liber, concursuri sportive cu tematică antidrog, destinate copiilor şi tinerilor, dezbateri pe teme corelate cu uzul, abuzul și traficul de droguri, precum şi exerciții cu ochelarii care simulează efectele consumului de alcool și droguri, având ca obiectiv conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile și pericolele consumului de substanţe interzise.

La C.P.C. „Floare de Colţ” Halmeu, a avut loc ieri un eveniment de marcare a Zilei Internaţionale împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, centrat atât pe promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin sport şi activităţi în aer liber, cât şi pe dobândirea unor informaţii despre efectele negative ale consumului de droguri, prin activităţi interactive între copii şi specialiştii C.P.E.C.A. Activitatea a fost susținută de specialişti din cadrul Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare şi Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Satu Mare.

În cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Satu Mare, reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare a susținut o prezentare cu privire la „Fenomenul consumului şi traficului de droguri (în special al noilor substanţe psihoactive.

De asemenea, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare desfăşoară, în parteneriat cu Serviciul de Probaţiune Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Satu Mare, Penitenciarul Satu Mare, proiectul „Safe choices” a cărui obiectiv este reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni pe fondul consumului de alcool şi droguri.

Activităţile sunt subsumate campaniei UNODC – „SĂNĂTATE PENTRU JUSTIŢIE. JUSTIŢIE PENTRU SĂNĂTATE”, alături de instituţiile din domeniul justiţiei, sănătăţii şi al reintegrării sociale, precum şi o serie de acţiuni de promovare a unui stil de viaţă sănătos adresat copiilor şi tinerilor din comunitate.
Subtemele campaniei de anul acesta se referă la:

1. Tratament adaptat pentru consumatorii de droguri:

Pentru a oferi acces la tratament pentru persoanele care consumă droguri, instituţiile din domeniul justiţiei şi sănătăţii trebuie să lucreze împreună.

Acest lucru se aplică pentru serviciile de tratament şi cele de reducere a riscurilor disponibile atât în comunitate, cât şi în mediul privativ de libertate.

2. Crearea legăturii între prevenire, tratament şi incluziune socială:

Întărirea legăturilor de comunicare în familii, şcoli şi comunitate poate creşte rezistenţa tinerilor în faţa drogurilor şi poate susţine reabilitarea şi reintegrarea socială, ajutând la prevenirea criminalităţii şi a violenţei.

3. Acumularea cunoştinţelor necesare în domeniul justiţiei şi al sănătăţii:

Sunt necesare studii şi analize pentru a cunoaşte cât mai bine problematica drogurilor, pentru ca factorii de decizie să fie cât mai bine informaţi şi pentru ca deciziile care se iau în domeniu să fie bazate pe evidenţe ştiinţifice.





ULTIMELE ȘTIRI

Trei primari au depus azi juramantul de investire în funcție

Prefectul Radu Bud coordonează, ceremoniile de constituire ale Consiliilor Locale în cele 65 de unități administrativ-teritoriale ale județului Satu Mare. Prima ceremonie deschisă de prefect marți 20 Ictombrie , la...

Spectacol de improvizatie, joi la Teatrul de Nord

Joi 22 noiembrie 2020, de la ora 19.00, campionii noștri la improvizație vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați...

Teatrul de Nord pregătește o nouă premieră pentru spectatorii sătmăreni

Zvonurile sunt adevărate, se pregătește o nouă premieră la Teatrul de Nord Satu Mare. Un spectacol de CRISTIAN IOAN. Vedetele sunt actorii Carmen Frățilă...

UDMR Satu Mare propune cea mai bună echipă de candidați. Oferta politică, realizată împreună cu sătmărenii

UDMR Satu Mare și-a prezentat marți oficial candidații pentru Parlamentul României. Lóránd Magyar și Szabolcs Nagy, candidați la Camera Deputaților, Lóránd Turos, candidat pentru...

Latest Posts

Trei primari au depus azi juramantul de investire în funcție

Prefectul Radu Bud coordonează, ceremoniile de constituire ale Consiliilor Locale în cele 65 de unități administrativ-teritoriale ale județului Satu Mare. Prima ceremonie deschisă de prefect marți 20 Ictombrie , la...

Spectacol de improvizatie, joi la Teatrul de Nord

Joi 22 noiembrie 2020, de la ora 19.00, campionii noștri la improvizație vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați...

Teatrul de Nord pregătește o nouă premieră pentru spectatorii sătmăreni

Zvonurile sunt adevărate, se pregătește o nouă premieră la Teatrul de Nord Satu Mare. Un spectacol de CRISTIAN IOAN. Vedetele sunt actorii Carmen Frățilă...

UDMR Satu Mare propune cea mai bună echipă de candidați. Oferta politică, realizată împreună cu sătmărenii

UDMR Satu Mare și-a prezentat marți oficial candidații pentru Parlamentul României. Lóránd Magyar și Szabolcs Nagy, candidați la Camera Deputaților, Lóránd Turos, candidat pentru...




Centre Humanes Business